Ultima actualizare: azi, 17:11

Locale

Un minor, rupt de beat, a furat o mașină și a circulat pe drumurile județului. Reținut de polițiști

Minor, de 17 ani, reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict, la volanul unui autoturism furat, fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Petrești au oprit în trafic în localitatea Ciumești un autoturism condus de un minor, de 17 ani, din localitatea Foieni.

În urma controlului efectuat polițiștii au stabilit faptul că tânărul de la volan nu deține permis de conducere de nici o categorie și fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de  0.61 mg /l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul condus de acesta, a fost sustras de către persoana identificată la volan în cursul aceleiași zile în jurul orei 15.00, de pe raza localității Foieni și a fost condus de minor până în localitatea Ciumești, unde a fost depistat de către polițiști.

Față de minor polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, iar în cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință,  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.