Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Bilanțul Poliției: Sute de amenzi și zeci de permise reținute în perioada sărbătorilor Pascale

În perioada 25 aprilie – 1 mai 2019, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat peste 380 de sancțiuni contravenționale și au reținut 34 de permise de conducere.

Polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru siguranța cetățenilor și liniștea comunității. Astfel, în trafic polițiștii rutieri au constatat 9 infracțiuni la regimul rutier, 7 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

Dintre acestea polițiștii au depistat pe raza județului Satu Mare, 6 persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 59 de ani, care se aflau la volanul unor autovehicule sub influența băuturilor alcoolice, având îmbibații alcoolice de la 0,61 mg/l până la 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

Totodată, au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere, în valoare de aproximativ 69 000 de lei și au reținut 34 de permise de conducere. Pentru abaterile comise la normele de conviețuire socială, polițiștii au aplicat 124 de sancțiuni, a căror valoare depășește 36 000 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Un comentariu

  1. Stelian Răspunde

    Si tot nu se cumintesc !
    As fi curios cate permise au fost suspendate in 6 luni sau un an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.