Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Cod Galben de ploi și furtuni! A fost prelungită și informarea meteo de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit informarea meteo de vreme rea și, totodată, a emis un nou Cod galben pentru zeci de județe din țară, inclusiv Satu Mare.

Astfel, anunță meteorologii, începând de astăzi, 30 mai, ora 12.00 și până mâine dimineață la ora 3.00, intră în vigoare un nou Cod galben de ploi și descărcări electrice.

,,În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureș, Moldova, Transilvania, local în Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele de deal și de munte. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, transmit meteorologii.

De asemenea, informarea de vreme rea a fost prelungită până în data de 3 iunie, la ora 10.00.

,,Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, joi (30 mai) îndeosebi în regiunile nordice, centrale și estice, apoi în majoritatea regiunilor. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp”, mai anunță meteorologii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.