Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTOGALERIE. Târgul Educației Negrești-Oaș a ajuns la cea de-a VII-a ediție

Târgul Educației Negrești-Oaș, ajuns la cea de a VII-a ediție în anul 2019, oferă posibilitatea liceelor din Negrești-Oaș, Liceului Teoretic și Liceului Tehnologic „Ioniță G. Andron”, precum și Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” din Turț, să-și facă cunoscută oferta educațională pentru anul școlar viitor. În cadrul evenimentului, fiecare liceu din zona Țării Oașului și-a amenajat în fel și chip standul, elevii au găsind cele mai frumoase metode de a se prezenta pentru ca elevii de clasa a VIII-a să aibă de unde alege.

Astfel, oferta educațională a Liceului Thenologic „Ioniță G. Andron” în ce privește învățământul liceal este următoarea: tehnician operator tehnică de calcul; tehnician ecolog și protecția calității mediului; tehnician în turism; iar în ce privește învățământul profesional au următoarea ofertă: mecanic auto; tâmplar universal; ospătar (chelner) în unități de alimentație, având de asemenea o clasă „A DOUA ȘANSĂ”.

Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Turț are în oferta pentru învățămăntul liceal următoarele clase: tehnician mecatronist; tehnician design vestimentar, iar pentru învățământul profesional următoarele clase: tinichigiu vopsitor auto; domeniul textile pielărie; Liceul Teoretic are ca ofertă educațională în clasele sale de uman și real ale învățământului liceal următoarele profile: matematică-informatică; științele naturii; filologie;

„Obiectivul nostru este să rămână acasă copiii nostri, să invețe în cele mai moderne instituții de învățământ, să redescopere avantajele școlilor profesionale, ca mai apoi să poată să-și însușească expresia „meseria, brățară de aur”. Mă bucură tot mai mult să aud tineri interesați de școlile de meserii, vom face o prioritate să dezvoltăm școlile profesionale, să vină cu o ofertă educațională aplicată pe dezvoltarea și specificul zonei noastre”, a spus primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Deschiderea oficială a târgului a avut loc astăzi, la ora 10.00, în prezența primarului Aurelia Fedorca, a inspectorului școlar general adjunct, Delia Gavra, a directorilor de liceu, Bud Viorel, Hotca Ovidiu și Dan Gherman, precum și a reprezentanților școlilor din oraș și bineînțeles a numeroși elevi interesați de oferta educațională.

Târgul Educației este un eveniment destinat elevilor din clasele a VIII-a și părinților lor. Această acțiune este inclusă în Campania județeană de orientare școlară și profesională a elevilor ”Îmi construiesc viitorul!”.

Un comentariu

  1. Friki Friki Răspunde

    Fix in zona oasului era locul cel mai indicat sa se organizeze acest ”targ” !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.