PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Liderii USR-PLUS Satu Mare: Acum începe schimbarea pe care o aşteptăm!

Liderii USR-PLUS Satu Mare, alături de o parte din membrii formaţiunii care a reuşit să obţină peste 16.000 de voturi la nivel de judeţ, au susţinut astăzi o conferinţă de presă în care au dorit să mulţumească tuturor celor care i-au votat, şi au dat asigurări că se vor implica în continuare mult în schimbarea clasei politice.

 

“Doresc să le mulţumesc celor care au ieşit la vot şi colegilor care s-au implicat, începând de la campania de la strângerea de semnături. Cu mijloacele limitate pe care le avem ca partide noi, am încercat să fim în cât mai multe locuri din judeţ, dovadă că nu există UAT în acest judeţ în care să nu fi avut votanţi. Am reuşit, cum am putut, data viitoare va fi mai bine, să ajungem la toţi cetăţenii în întreg judeţul Satu Mare. Astfel, pe municipiul Satu Mare am reuşit să ne clasăm pe locul 2, ceea ce este un rezultat meritoriu, având în vedere structura pe care o are partidul de pe primul loc, UDMR. Am reuşit să ajungem atât la electoratul de etnie maghiară, am reuşit să avem pliante în ambele limbi. Rezultatele se văd. La nivel de judeţ am reuşit să ne plasăm pe locul 4, foarte aproape de PSD, un partid care funcţionează în judeţ de 30 de ani. Două partide, unul în 2016 şi altul în această iarnă, au reuşit să fie la aproximativ 1.000 de voturi în spate”, a spus Ciprian Horvat, reprezentantul PLUS în Biroul Electoral.

Preşedintele USR Satu Mare, Radu Panait, a spus că acum începe schimbarea dorită de ani de zile.

          “Am avut sprijinul foarte multor oameni din judeţul Satu Mare. Vreau să le mulţumesc, fără ei nu am fi reuşit să avem o acoperire de aproape 100%, am avut acoperire 99,2% la nivel judeţean în secţiile de votare. Aceşti oameni s-au mobilizat bine şi eu spun că au făcut tot posibilul ca procesul electoral să se desfăşoare în condiţii corecte, să nu se facă fraude. Cele două partide, USR şi PLUS, sunt partide care s-au format ca şi efect la vechea clasă politică. Noi considerăm că acum începe schimbarea pe care o aşteptăm cu toţii de ani de zile”, a spus Radu Panait, preşedintele filialei municipale USR Satu Mare.

Întrebaţi cu cine ar face o alinaţă, având în vedere structura etnică a judeţului, liderii noii alianţe au precizat că ei văd politica pe proiecte, nu pe funcţii.

          “Până la urmă nu contează cine implementează proiectele, că e UDMR sau Alianţa USR-PLUS, important e ca proiectele cruciale pentru comunitatea noastră să se dezvolte, să fie făcute”, a spus Radu Panait.

“În momentul în care ajungem acolo ar trebui să lăsăm deoparte orgoliile care ţin de politică, că e de stânga, de dreapta, şi ar trebui să lucrăm în folosul cetăţenilor”, a punctat Robert Costea, membru PLUS.

Deocamdată, USR are doar 150 de membri la nivel de judeţ, iar speranţele sunt că vor creşte la peste 200 în următoarele luni.

USR are filiale în Satu Mare, Tăşnad, Carei, Viile Satu Mare, şi urmează să deschidă o filială în Negreşti Oaş.

“Numărul membrilor a crescut cu 150% în ultimele cinci luni. Considerăm că am pornit de la un nivel foarte mic, 150% înseamnă că am depăşit 100 de membri. Noi ne aşteptăm ca în următoarele şase luni să depăşim 200 de membri şi să ajungem undeva la 10, chiar 12 filiale”, a spus Radu Panait.

PLUS funcţionează sub coordonarea comitetului de iniţiativă, format din cei 14 membri.

“Noi vom ieşi în continuare în stradă, vom începe să ieşim în teritoriu, în rural, pentru că este o diferenţă  mare de mesaj, mesajul nostru ajunge destul de greu. PLUS este construit ca un partid de jos în sus, problemele trebuie să pornească din comunitate, noi vrem să avem oameni în cât mai multe comunităţi astfel încât problemele lor să ajungă mai sus pentru a fi rezolvate”, a adăugat Ciprian Horvat.

În privinţa unor viitoare alianţe, liderii formaţiunilor au exclus din start vreo posibilă asociere cu PSD.

“În mod cert există partide nefrecventabile, PSD, acel partid până când nu se va reforma cu adevărat, dacă schimbă un condamnat penal în funcţia de consilier a premierului cu un alt condamnat penal, asta nu înseamnă că s-a reformat. Dacă îl schimbăm pe Dragnea cu alţi baroni locali, asta nu înseamnă că s-a rezolvat. Oricum acel partid politic nu va intra la negocieri decât pentru funcţii. Pe ei nu îi va interesa cu siguranţă programul electoral, să pună în aplicare ce a promis, îi va interesa funcţii”, a mai spus Ciprian Horvat.

Cele două partide urmează să fie mai active în administraţia locală. Vor lua pulsul comunităţilor locale şi îşi vor exprima părerile în şedinţele de consiliu.

“Nouă din păcate ne lipsesc acum instrumentele, nu avem niciun consilier local, niciun consilier judeţean, şi este foarte greu. Noi am primit un vot de încredere, mai ales la nivelul municipiului Satu Mare şi vrem să-l întoarcem. Este foarte greu, neavând mijloacele necesare, dar vom merge în comunitate, ne vom înscrie la şedinţele de Consiliu Local, vom lua cuvântul în numele comunităţii”, a spus Mircea Ciocan, membru PLUS.