Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

FOTO. Sătmăreancă implicată într-un accident în lanț, în județul Arad

Un accident de circulaţie, în care a fost implicată o femeie din județul Satu Mare, soldat cu rănirea gravă a unei persoane s-a petrecut, astăzi, în judeţul Arad, pe DN 79, în zona localităţii Zerind.

În jurul orei 14:00, pompierii, SMURD-ul, ambulanţa şi Poliţia au fost solicitaţi în Zerind, acolo unde trei vehicule au fost implicate într-un incident rutier. Primii care au intervenit au fost pompierii de la descarcerare. Aceştia au scos dintre fiarele contorsionate ale unei maşini o victimă.

„Victima încarcerată a fost scoasă şi predată echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, conştientă şi în stare bună. A mai existat o a doua victimă preluată de echipajul SMURD, conştientă, stabilă, în stare bună, care acuza dureri în mai multe părţi ale corpului”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Cei de la Poliţie spun că vina ar aparţine unui tânăr de 21 de ani, care a pierdut controlul volanului.

„Un tânăr de 21 de ani, din judeţul Bihor, a condus un autoturism pe DN 79, din direcția Arad – Oradea, iar la km 53 + 200 m, pe fondul oboselii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând pe contrasens, într-un autoturism condus regulamentar de către o femeie din județul Satu-Mare, după care a lovit și un autotractor, condus de un bărbat din județul Cluj, ajungând în canalul de pe marginea drumului. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 21 de ani. Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus Adina Aconstantinesei, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers până când camionul şi autoturismele implicate în accident au fost scoase de pe partea carosabilă.

Sursa: www.aradon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.