Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Trei tineri sătmăreni, afacere de succes la Cluj. Pofte transformate în profit

Lucian Manta, Vlad Laptes şi Carmen David sunt trei tineri, originari din județul Satu Mare, ce au pus pe picioare o afacere, astăzi de succes, în Cluj-Napoca.

Veniţi la facultate în oraşul Cluj-Napoca, au pus pe picioare un restaurant cu paste „to go“ în 2014, cu fonduri proprii de circa 10.000 de euro, informează ZF.

Dându-și seama că posibilitățile de a mânca din mers sunt reduse în România, tinerilor le-a venit ideea conceptului paste to go, sugestiv fiind și numele restaurantului: Pasta la Vista To Go.

„Am deschis Pasta La Vista To Go când aveam 27 de ani, iar fiecare dintre noi avea un loc de muncă stabil. Pur şi simplu ne-am încăpăţânat să implementăm această idee de paste «to go». Ideea a apărut când ne-am dat seama că, la vremea respectivă, variantele de a mânca ceva din mers sunt limitate“, povestesc fondatorii businessului Rivier Pasta SRL, pentru ZF.

Calitatea, gustul și seriozitatea le-a adus renume tinerilor sătmăreni, iar acum restaurantul Pasta la Vista To Go se numără printre cele mai bine cotate din Cluj.

„Micuțul local to go (sau delivery) ne-a demonstrat în repetate rânduri că paste ca la mama lor acasă se pot face și în Cluj. O porție excelentă de paste implică două componente la fel de importante care trebuie să fie amândouă pregătite cu grijă. Pastele în sine trebuie să fie de calitate și să fie fierte exact cât trebuie, iar sosul musai trebuie să complementeze perfect textura și tipul lor. Oricând am trecut pe la Pasta la Vista pentru o porție rapidă pe care s-o devorăm în parc sau le-am comandat mâncarea la birou, cele două reguli au fost respectate. Recomandăm cremoasele Tagliatelle al Salmone, calsicele Bolognese, Arrabiata, care demonstrează că simplitatea poate fi cea mai bună alegere și Quatro Formagi, pentru amatorii brânzeturilor fine”, este mesajul unui client al restaurantului.

Mai multe puteți citi accesând ZF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.