Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Poliția Rutieră și RAR, noi acțiuni pe șoselele județului. Șoferii n-au scăpat de sancțiuni

Două certificate de înmatriculare au fost ridicate de polițiști, la data de 24 iunie a.c., în localitatea Ardud. Totodată, oamenii legii au reținut 15 permise de conducere, ca urmare a neregulilor depistate în traficul rutier pe raza județului Satu Mare.

Polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au organizat și desfășurat o acțiune, ieri, 24 iunie a.c., pe raza localității Ardud în vederea depistării autovehiculelor care prezintă defecțiuni.

Oamenii legii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 1 740 de lei și au ridicat 2 certificate de înmatriculare, pentru noxe emise peste limita legală.

De asemenea, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 24 000 de lei. Polițiștii  au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 15 de conducători auto și au ridicat 2 certificate de înmatriculare.

Șase dintre permisele de conducere au fost reținute de polițiști, unor șoferi cu vârste cuprinse între 19 și 40 de ani, care au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de la 107 km/h până la 145 km/h, atât în interiorul cât și în afara localităților.

Alți 2 conducători auto, de 70, respectiv 71 de ani, au fost depistați de polițiști în trafic fiind sub influența băuturilor alcoolice, testarea cu aparatul alcooltest indicând concentrații alcoolice de la 0,10 mg/l, alcool pur în aerul expirat în cazul ambilor șoferi.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

 

 

2 comentarii

  1. Dober Man Răspunde

    MII SI MII DE ”JAFURI” PE SOSELELE ROMANIEI !!25-30 % dintre masinile care circula in Romania n-ar trebui sa existe pe sosele !!Masinile dinainte de anul 2000 ar trebui radiate din oficiu !!

  2. Driver Răspunde

    Foarte bine zici colegu, sub anul 2000 si cei cu VOLAN pe DREAPTA Radiate din oficiu., Omoara oameni nevinovati!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.