Ultima actualizare: azi, 21:04

Locale

VIDEO. Imaginile zilei! Ursoaică cu trei pui surprinsă în județul Satu Mare

O ursoaică cu trei pui a fost surprinsă pe Masivul Pietroasa, în județul Satu Mare, iar imaginile au fost publicate în mediul online de cei de la Salvamont Satu Mare.

Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare informează montaniarzii și iubitorii de drumeții despre aspectele conviețuirii cu fauna montană,recomandări și atitudini în cazul întâlnirilor cu sălbăticiunile pădurii:

„Împreună și prin bunăvoința dl. Adrian Mihoc reprezentant AJVPS Satu Mare, care ne-a și pus la dispoziție o secvență video inedită cu urșii din zona Masivului Pietroasa, am creionat câteva recomandări pentru iubitorii muntelui!

Astfel:

-drumețiile în arealul montan să se facă pe traseele turistice marcate, să nu se procedeze la „scurtături”, mai ales la acelea care traversează desișuri, locul ideal ca adăpost pentru sălbăticiuni.

-în timpul deplasărilor să poarte discuții, în general zgomotele îndepărtează animalele, ele având simțurile mult mai dezvoltate decât oamenii.

-în cazul pierderii traseului să solicite informații sau sprijin Salvamont prin intermediul Numărului Unic de Urgență 112 sau cel al Dispeceratului Național Salvamont România

-să nu se utilizeze petardele din mai multe motive, în primul rând utilizarea lor cu excepția anumitor sărbători este ilegală, în al doilea rând, aruncată la întâmplare poate rănii alți turiști sau contrar efectului scontat, animalul se sperie și atacă!!!

-culegătorii de ciuperci să fie vigilenți să analizeze bine zona , iar în cazul în care aud zgomote sau sesizează mișcări în desiș, mai bine să se retragă la loc sigur, de preferat în loc deschis.

În această perioadă întâlnirea cea mai neplăcută care se poate solda cu răniri este cea cu ursul Carpatin, un animal deosebit de puternic, foarte agil și rezistent. Ursul carpatin este un animal solitar, care se află în permanentă căutare a hranei pe teritoriul său, putând parcurge zilnic, zeci de kilometri!!! Ursul atacă doar în momentele în care se simte în primejdie, femelele fiind mai agresive, mai ales dacă sînt însoțite de pui!!!

Efectivele de urs din județul Satu Mare în zona Munților Gutăi a crescut de la an la an, șansele de-a ne întâlnii cu exemplare mature fiind foarte mari, de aceea pentru reușita unei drumeții , SPJ Salvamont Satu Mare a emis aceste câteva recomandări.
Mulțumiri AJVPS Satu Mare, dl-lui. Adrian Mihoc, d-lui Șpan Grigore de la Off-road Oaș și colegului nostru Lișcă Nelu!

Vom reveni cu acest subiect….până atunci…
…pe cărări de munte…mereu alături de dvs!

SPJ Salvamont – Alex. Costin”

Potrivit asociației Milioane de Prieteni, experienţele pozitive în ceea ce priveşte întâlnirile cu urşii sunt mai dese decât cele neplăcute. Totuşi, se mai intâmplă, deşi destul de rar, ca întâlnirea dintre om şi urs să fie violentă.

Pentru a evita acest lucru, se recomandă:

Plimbaţi-vă în grup şi numai în timpul zilei;

Dacă ursul vă aude venind, de obicei, vă evită. Ursul se simte ameninţat dacă e luat prin surprindere. De aceea, e bine să vorbiţi sau să cântaţi în timp ce mergeţi, mai ales prin tufişuri, unde vizibilitatea este scazută, pe lângă apele curgătoare sau când vă bate vântul din faţă. Vocile voastre il vor ajuta pe urs să vă identifice ca fiind oameni;

Fiţi atenţi şi urmăriţi urmele de urşi. Pietrele întoarse sau rupte, buştenii sau rădacinile putrede pot fi semne că un urs a căutat râme, viermi sau insecte. Urmele de gheare pe copaci, urmele de labe în noroi sau pe zăpadă, fructele de pădure pe pământ, urmele de săpături la rădăcini, fire de blană de urs pe scoarţa copacilor, toate sunt semne că un urs este în apropiere;

Păstraţi distanţă faţă de sursele abundente de hrană şi de animale moarte. Ursul ar putea fi prin apropiere;

Tineţi câinii în lesă şi sub control. Câinii pot fi de ajutor în detectarea urşilor, dar se pot bate cu ei şi îi pot aduce pe urşi până la voi.

Evitaţi folosirea de cosmetice mirositoare sau de fixativ de păr. Este indicat să aveţi asupra voastră un spray cu piper.

Dacă vedeţi un urs de la distanţă:

Respectaţi necesitatea spațiului de care ursul are nevoie. Întoarceţi-vă şi părăsiţi zona.

Dacă, neașteptat, ajungeți în apropierea ursului:

Opriți-vă! Evaluaţi situaţia;

Ursul se apără când îşi protejează puii sau mâncarea;

Rămâneţi calmi. Nu fugiţi. Arataţi-i că sunteţi om, vorbind încet sau dând din mâini. Miscaţi-vă în direcţia din care bate vântul, astfel incât ursul să vă simtă mirosul. Nu înghesuiţi ursul! Lăsaţi-i o zonă de scăpare şi el va pleca;

Ursul poate fi agitat şi stresat, plescăind din fălci, lovind pământul în timp ce pufăie. Urmăriţi cu privirea reacţiile ursului, dar evitaţi să îl priviți direct în ochi;

Ursul poate încerca să vă intimideze. De obicei, se ridică în doua labe, amenințător. În limbajul ursului, înseamnă că vă atenționează să nu mai înaintaţi pe teritoriul lui;

Daca un urs atacă, totuşi, în cazul unei întâlniri neașteptate, ar trebui să vă intindeţi cu burta în jos şi cu picioarele uşor depărtate. Strângeţi-vă mâinile în jurul capului. În poziţia asta, vă veţi proteja faţa şi gâtul. Rămâneţi nemişcat.

Dacă ursul vă urmăreşte:

Opriți-vă! Evaluaţi situaţia.

Foarte rar urşii manifestă un comportament de răpitor (urmarindu-vă înainte să atace). Dacă ursul vă urmăreşte, ramaneţi pe loc, dar nu îl înfruntaţi. Vorbiţi incet şi nu fugiţi.

Dacă ursul continuă să vă urmarească, lăsaţi-vă bagajul sau altceva care să-i atragă atenţia. Aruncaţi-i sandvişul pe care îl aveţi.

Să aveţi cu voi un spray cu piper. V-ar fi de folos în cazul unei întâlniri cu un urs agresiv. Ursului nu-i place mirosul de piper şi se îndepărtează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.