Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Festival Internațional de Șah la Satu Mare. Programul turneelor

În urmă cu cinci ani se făcea prima mutare la festivalul de șah care avea să devină unul tradițional în municipiul Satu Mare. Un regal șahist care și-a câștigat notorietatea grație bunei organizări, prin participarea unor șahiști valoroși, din diferite părți ale bătrânului continent, dar și de pe alte meleaguri. Festivalul Internațional de Șah Satu Mare (FISSM) ajunge în anul 2019 la ediția cu numărul 6, iar în perioada 2-8 august, organizatorii pun la dispoziție nu mai puțin de 6 turnee. Piesa de rezistență o reprezintă Memorialul ”Iuliu Szabo”, un Open general dedicat celui mai valoros șahist pe care l-a dat județul Satu Mare. Ca mărime, se poate spune că este al doilea Open al României, după cel de la Arad.

Participanți din 8 țări

Înscrierile au început în luna aprilie, iar înainte cu o săptămână de start, pe lista înscrișilor la turneul principal figurează 102 șahiști din România, Slovacia, Republica Moldova, Ucraina, Germania, Ungaria, India și Serbia. Pe lângă cei doi mari maeștri, Vlad Jianu (România) și Vasile Sanduleac (Republica Moldova), și-au confirmat prezența numeroși maeștri internaționali, maeștri FIDE și nu numai. De asemenea, partea feminină va fi reprezentată puternic de WGM Irina Ionescu, WCM Denisa Bucur, Doina Fenyvesi. Iar lista poate continua.

Totodată, Turneul B se anunță a fi cel mai disputat din istoria FISSM. Fondul de premiere a crescut simțitor, iar înainte cu mai bine de o săptămână de start, lista cuprinde aproape 80 de șahiști cu Elo sub 1700, din România, Ungaria și Republica Moldova. Ediția 2019 FISSM, găzduită de Casa Meșteșugarilor (str. Ștefan cel Mare, nr. 18), dispune de un fond total de premiere de 30.000 lei.

Descrierea turneelor

Turneul A Memorialul Iuliu Szabo

Este un Open general cu raportare la FIDE și F.R. de Șah. Se joacă în perioada 2-8 august în sistem elvețian, 9 runde – 2*105 minute/ jucător +30 secunde bonus/ mutare începând cu prima mutare. Fondul total de premiere este de 17.700 lei, plus cupe, medalii și diplome.

La general se premiază primele opt locuri după cum urmează: 3.800/ 2.300/ 1.800/ 1.200/ 800/ 600/ 500/ 350 lei. La capitolul ”speciale” se premiază locurile 1, 2 și 3 cu 500/ 300/ 200 lei. Categorii speciale: ELO între 2001-2100, ELO 1901-2000, ELO 1801-1900, Sătmăreni, Veterani (+65 ani). Cea mai bună șahistă va primi 350 lei, iar ”lucky looser-ul” 200 lei (tragere la sorți pentru nepremiați).

Program:

  • Vineri, 2 august: Festivitate de deschidere (16:00)
  • Vineri, 2 august: Runda 1 (16:30)
  • Sâmbătă, 3 august: Runda 2 (9:30)
  • Duminică, 4 august: Runda 3 (9:30), Runda 4 (16:30)
  • Luni, 5 august: Runda 5 (16:00)
  • Marți, 6 august: Runda 6 (9:30), Runda 7 (16:30)
  • Miercuri, 7 august: Runda 8 (16:00)
  • Joi, 8 august: Runda 9 (9:00)

Câștigătorii Memorialului Iuliu Szabo:

  • 2014: Mihai Bonte (băimărean legitimat la CS Șah Club Galați)
  • 2015: maestrul internațional Ruslan Soltanici (Republica Moldova)
  • 2016: maestrul internațional Aczel Gergely (Ungaria)
  • 2017: marele maestru Sergey Kasparov (Belarus)
  • 2018: marele maestru Aczel Gergely (Ungaria)

Turneul B – Memorialul Vasile Marian

Este dedicat sportivilor cu ELO/CIV sub 1700 la 1 august 2019. Se va desfășura în perioada 4-8 august în sistem elvețian, 9 runde – 2 * 60 minute/ jucător +10 secunde bonus/ mutare începând cu prima mutare. Fondul total de premiere este de 9.300 lei, plus cupe și medalii.

Primele opt locuri la general se premiază după cum urmează: 2.000/ 1.000/ 700/ 400/ 200/ 100/ 100/ 100 lei. Vor fi și premii speciale consistente pentru categoriile ELO între 1301-1500, ELO între 1150-1300, ELO sub 1150, copii U10, U12, U14. Se vor acorda cupe și medalii primilor trei clasați (separat fete și băieți) la fiecare categorie de vârstă (U8, U10, U12, U14).

Program:

  • Duminică, 4 august: Runda 1 (16:00), Runda 2 (18:30)
  • Luni, 5 august: Runda 3 (16:00), Runda 4 (18:30)
  • Marți, 6 august: Runda 5 (9:30), Runda 6 (16:00)
  • Miercuri, 7 august: Runda 7 (16:00), Runda 8 (18:30)
  • Joi, 8 august: Runda 9 (9:00)

Turneul C Memorialul Dan Francisc

Este un turneu de șah rapid programat pentru ziua de 5 august. Se joacă 7 runde în sistem elevețian, 10 minute + 5 secunde. Premii general: 400/ 250/ 200/ 100/ 50 lei.

Turneul D Cupa Informația Zilei la șah 960

Este un turneu inedit de șah 960 care se va desfășura în 7 august. Se joacă 7 runde în sistem elvețian, 10 minute + 5 secunde. Premii general: 400/ 250/ 200/ 100/ 50 lei.

Turneul E Blitz

Este un turneu de blitz programat pentru ziua de 6 august. Se joacă 7 runde în sistem elvețian, 3 minute + 2 secunde. Premii general: 500/ 300/ 200/ 100/ 50 lei.

Turneul F Open șah rapid copii nelegitimați

Este un turneu de șah rapid dedicat copiilor nelegitimați. Turneul se va desfășura în 7 august.

Taxe de participare:

  • Turneul A: 120 lei – general, 100 lei – veterani (născuți înainte de 1 ianuarie 1958), 100 lei – juniori (până la max. 14 ani). GM, IM, WGM, WIM (elo +2300) nu plătesc taxă de participare.
  • Turneul B: 100 lei
  • Turneul C: 40 lei
  • Turneul D: 40 lei
  • Turneul E: 40 lei
  • Turneul F: 40 lei

Înscrierile la FISSM continuă și se fac doar online pe site-ul oficial www.satumareopen.com. Primele 10 mese vor fi transmise live pe site-ul mai sus menționat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.