Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Concluzia Poliției în cazul accidentului de pe DN19F. Șoferul vinovat a decedat

Un bărbat, de 51 de ani, a decedat și alte 3 persoane au suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier, produs ieri, 9 iulie a.c., pe DN 19F, între localitățile Odoreu și Băbășești.

La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre faptul că pe DN 19 F, între localitățile Odoreu și Băbășești, a avut loc un eveniment rutier.

În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 51 de ani, din localitatea Apa, aflându-se la volanul unui autoturism, pe fondul conducerii pe contrasens a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 43 de ani, din localitatea Șomcuta Mare.

În urma coliziunii a rezultat decesul conducătorului auto, de 51 de ani, precum și vătămarea corporală ușoară a celeilalte conducătoare auto și a unui bărbat, de 46 de ani, din localitatea Apa, respectiv rănirea gravă a unei femei, de 30 de ani, din localitatea Borlești, ultimii doi fiind pasageri în primul autovehicul menționat.

Conducătorilor auto li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. În cauză s-a întocmit dosar penal în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.