Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

FOTO. Ninsoare în mijlocul verii, în județul Maramureș

Primul strat de zăpadă din luna iulie a fost înregistrat în noaptea de marţi spre miercuri în județul Maramureș, pe Vârful Pietrosu Rodnei. Primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş, a reacționat imediat pe pagina sa de socializare.

,,Prima zăpadă – Vârful Pietrosul Rodnei. Temperatura scăzută de azi noapte a adus prima zăpadă pe cel mai înalt vârf montan din Borșa”, a spus edilul pe Facebook.

Reacțiile au apărut imediat și pe pagina de Facebook a obiectivului turistic.

,,Pentru melancolicii de iarna, da voi, stiti care, avem o veste care poate o sa va faca sa zambiti: Temperatura scăzută de azi noapte a adus prima zăpadă pe cel mai înalt vârf montan din Borșa. Este vorba de Vârful Pietrosu Rodnei, în județul Maramureș, la o altitudine de peste 2.300 de metri.”

Temperatura se menţine scăzută şi miercuri dimineaţă, fiind 10 grade în centrul oraşului Borşa.

 

Un comentariu

  1. y Răspunde

    Nu este un caz inedit, au mai fost situații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.