Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO. Bijuterii pe patru roți, în acest weekend, la Satu Mare

În organizarea Retromobil Club România și Oldtimer Club Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, a Primăriei Municipiului Satu Mare și a Primăriei Municipiului Carei, în zilele de vineri, 30 august 2019, respectiv sâmbătă, 31 august 2019 va avea loc etapa jubiliară cu numărul XX a concursului național dedicat vehiculelor istorice ”Raliul Carpați Retro”.

Vineri, de la ora 8:30, în Piața Libertății, în fața Catedralei Romano-Catolică, cele 40 de mașini se vor alinia pentru a fi admirate, până la ora 10:00 când pornesc în cursă. Automobilele pot fi vizionate, iar doritorii își pot face fotografii lângă acestea după ora 17:30 când revin în parcare.

În cele două zile de concurs, participanții vor parcurge în regim deschis de circulație un număr de 400 km, câte 200 km în fiecare zi, vineri traseul desfășurându-se în Țara Oașului, unde vor putea fi admirate frumusețile geografice locale, inclusiv stațiunea turistică Luna Șes, iar sâmbătă, concurenții vor putea parcurge zona din sudul județului având ca punct de excepție o pauză de prânz în curtea castelului Karolyi din Carei.

Acest raliu contează pentru clasamentul Campionatului Național Retromobil. Vor fi premiate atât autovehiculele care vor parcurge traseul de regularitate, dar și cele mai vechi mașini, cele cu cea mai mare, respectiv cea mai mică cilindrea, etc..

La start va fi prezent și automobilul marca Fiat, fabricat în 1924, premiat la Concursul de Eleganță Sinaia, dar și un Jaguar din 1938. Vehiculele vor mai putea fi admirate vineri între orele 13-15 la Valea Măriei, iar sâmbătă, în același interval orar, în fața Castelului Karolyi.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.