Ultima actualizare: azi, 13:55

Locale

FRF intervine în cazul sătmăreanului Adrian Rus. Conflictul româno-maghiar se mută la FIFA și UEFA!

Federația Română de Fotbal (FRF) intervine în cazul lui Adrian Rus. Jucătorul sătmărean al clubului maghiar MOL Vidi a fost trimis la echipa a doua, după ce a fost convocat de către Cosmin Contra la echipa națională a României, iar FRF nu a rămas indiferentă.

Federația Română de Fotbal a remis un comunicat de presă referitor la situația internaționalului de tineret Adrian Rus, trimis la echipa secundă a clubului maghiar Mol Vidi, după ce a primit convocarea la prima reprezentativă a României pentru meciurile cu Spania și Malta din preliminariile Euro 2020. Adrian Rus are și cetățenie maghiară, iar potrivit celor spuse de selecționerul Cosmin Contra, maghiarii au sperat ca fundașul de 23 de ani din Satu Mare să joace pentru naționala Ungariei.

Redăm, integral, comunicatul de presă:

,,Federația Română de Fotbal apără și respectă drepturile și interesele fotbaliștilor români, astfel că a luat la cunoștință cu mâhnire de situația sensibilă în care se află Adrian Rus, internațional român U21 participant la Campionatul European 2019 și convocat recent la echipa națională de seniori, legitimat la clubul MOL Fehervar FC.

Încă sperăm să fie o coincidență trimiterea lui Adrian Rus la echipa secundă a clubului imediat după privirea faxului preliminar de convocare la prima reprezentativă a României pentru partidele cu Spania și Malta din preliminariile Euro 2020 și după ce jucătorul și-a manifestat clar dorința de a îmbrăca tricoul României.

Ar fi nedrept ca jucătorului să i se încalce dreptul la performanța sportivă pentru opțiunea lui de a reprezenta România. Această opțiune este protejată, iar orice presiune psihică și orice tratament injust și discriminatoriu ne determină totdeauna să apărăm drepturile și interesele jucătorului.

Mai mult decât atât, o astfel de acțiune din partea clubului ar încălca principiile FIFA și UEFA cu privire la interzicerea oricărui comportament discriminatoriu ce are drept scop sau efect defavorizarea sau supunerea la un tratament injust ori degradant a unei persoane în cadrul relațiilor dintre jucători și cluburile unde își desfășoară activitatea.

În acest context, Federația Română de Fotbal a informat FIFA și UEFA cu privire la situația în care se află Adrian Rus, solicitând evaluarea acesteia și adoptarea măsurilor ce se impun.

Totodată, în temeiul bunelor relații ce guvernează activitatea FRF și AFAN, a solicitat sindicatului membru FIFPRO sprijinul pentru toate demersurile către sindicatul maghiar și Asociația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, astfel încât evoluția jucătorului și drepturile sale să fie apărate.

Federația Română de Fotbal va continua să monitorizeze cu evoluția situației și va întreprinde toate acțiunile în sprijinul lui Adrian Rus”.

Reamintim că selecționerul tricolorilor, Cosmin Contra (43 de ani), a dezvăluit la Digi Sport tratamentul de care a avut parte internaționalul român la vicecampioana Ungariei.

,,Rus a jucat două meciuri ca titular la Mol Vidi, dar când a primit convocarea la naționala României a fost trimis la echipa a doua, în Divizia C. Este mai dificilă situația lui, pentru că este un jucător eligibil și pentru naționala Ungariei. Am vorbit cu băiatul. Cei de acolo au pus presiune pe el înainte de a-i trimite noi convocarea. I-au spus, ’dom’ne, să alegi naționala Ungariei, că acolo nu ai nicio șansă să joci la ei’. Iar el le-a spus că ’mie mi-a cântat imnul național la Euro 2019 și vreau să joc pentru România”, a spus Contra.

Rus face deja parte din lista stranierilor pentru dubla cu Spania și cu Malta iar Contra nu vrea să renunțe la el, chiar dacă va continua să facă parte din lotul echipei secunde. ”Eu tot o să-l chem. Chiar dacă n-a jucat la Mol Vidi în ultima vreme, el tot are meciuri în picioare, pentru că a fost la echipa a doua”.

Cosmin Contra a făcut lumină și a explicat, într-un final, de ce ține așa de mult la Adrian Rus. ”Adi este un jucător care-mi place foarte mult. Are niște calități pe care ceilalți fundași centrali ai noștri nu le au”, a mai spus Contra, la Digi Sport.

 

3 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Pentru lectură și măcar încercați să informați corect. Când era băiatul cu probleme serioase și nu era așa mare talent ce a făcut România??? Dacă era după doctorii români trebuia să se lase de tot!
    https://www.digisport.ro/fotbal/diagnosticul-nestiut-pus-de-medici-lui-adrian-rus-fundasul-dorit-de-fcsb-motivul-pentru-care-a-fost-aproape-sa-joace-pentru-ungaria-711858
    Eu am impresia că selecționerul vrea să îl convoace pentru ca să-i facă în ciudă ungurilor. Dreptul lui. Apoi îl bagă 5 minute și gata, uită de el. S-a mai întâmplat din păcate. Și FC Stâna lui Becali vrea să pună mâna pe el. Știrile astea sunt șmecherii ieftine.

    • Norbi Răspunde

      Pai daca vrea sa joace pr.Romania care ii problema?
      Trebuie sa il trimita in alta liga din cauza asta ?
      Oameni rai…..

      • c-block Răspunde

        Eu nu cred asta. Mai degrabă vor să mărească prețul jucătorului, vezi și zvonul cu FCSB . Pe postul pe care joacă Adi Rus ungurii au pe jucătorul naturalizat Willi Orbán care s-a asimilat bine în națională, chiar foarte bine. Rus ar fi pe locul 2 acolo și nu cred că îi convine. Unii judecă cu capul lor de parcă toți ar face cum fac și ei cu alții. Acolo în vestul Ungariei chestia cu românii este ceva mai puțin palpabil decât aici la graniță. Plus că nu uita că la Mol Vidi majoritatea jucătorilor nici nu sunt unguri. Se pune problema ești profesionist ori ba. Vezi cazul Crina Pintea la Győr. Acum joacă la CSM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.