Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO. Picnic pentru copiii adoptați, în județul Satu Mare

Cea de-a cincea ediţie a PICNICULUI COPILULUI ADOPTAT a avut loc sâmbătă, 28 septembrie, la Tirean. Ideea organizării unui astfel de picnic s-a născut în 2010, în urma unor observaţii de specialitate, care au identificat nevoile reale ale familiilor adoptive.

Copiii, părinţii şi invitaţii au avut posibilitatea să pescuiască, să călărească poneii, să admire păunii, nuferii de pe lac, şi să se joace prin foişoarele amenajate special pentru astfel de evenimente dedicate copiilor.

Totodată, a avut loc un program artistic susţinut de interpreta LULU. Szekely Gabriella a susţinut un concert de muzică folk, iar Cserey Csaba a organizat ad-hoc un joc interactiv cu instrumente de percuţie.

După concerte, copii au participat la confecţionarea bijuteriilor şi obiectelor de decor împreună cu Marta Debreczeni, dar şi cu meşteşugarii tradiţionali prezenţi la eveniment. Cei mai curajoşi copii s-au dat pe lac cu caiacele puse la dispoziţia lor, după o instruire prealabilă, de reprezentanţii echipei CAIAC SMILE. Multă bucurie le-au strecurat în sufletele copiilor topoganele gonflabile şi picturile pe faţă, oferite de Nicolae Tar şi Csaba Budai.

Părinţi adoptivi au participat la o activitate de suport adopţie şi lansarea celui de-al doilea volum al romanului inspirat din propria poveste de adopţie, intitulat „Dreptungiul iubirii. Adevăr sau iluzie”, semnat de Maria Someşan, care a apărut la Editura ALTIP, Alba Iulia 2018.

La finalul programului, toţi cei prezenţi au participat la o masă comună, conform tradițiilor dezvoltate la edițiile anterioare. Chef-ul COSTIN VIOREL, care a fost ajutat de soţie şi mamele copiilor, le-a oferit tuturor câteva delicatese culinare tradiţionale. O altă atracţie nemaipomenită a fost standul de dulciuri şi fructe. Au fost gustate cu mare bucurie şi surprizele inedite, care au constat din: karaoke pentru copii şi prezentarea unui eseu de către Alexandra Fedorca.

Mamele adoptive au primit cadouri, iar tortul a umplut tolba cu amintiri de la ediţia a cincea a PICNICULUI COPILULUI ADOPTAT. Fotografiile de colecţie au fost realizate de artistul în arte vizuale Cristina Busuioc, dar şi de către organizatori şi părinţii adoptivi.

2 comentarii

  1. x-ulescu Răspunde

    In sfârșit.
    O sărbătoare si pentru mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.