Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO/VIDEO. Patrula pe Someș: Caiac Smile și Crucea Roșie își dau mâna pentru a salva vieți

Asociația Club Sportiv ,,Caiac Smile” Satu Mare și Crucea Roșie Satu Mare au demarat un proiect menit să ajute la prevenirea cazurilor de înec pe râul Someș. Proiectul, intitulat Patrula pe Someș, vine astfel în ajutorul sătmărenilor, în special a copiilor, care nu sunt îndeajuns de pregătiți să înfrunte pericolele care îi pândesc în ape.

Președintele ,,Caiac Smile”, Ionuț Stancovici, alături de liderul Crucii Roșii Satu Mare, Rodica Borlan, dar și de voluntarii ambelor tabere au prezentat în detaliu acest proiect, în această după-amiază, chiar pe malul râului Someș.

,,Încă de anul trecut m-am gândit să fac acest proiect, Patrula pe Someș, pentru că suntem foarte bine antrenați în caz de intervenții și vrem să prevenim problemele care apar pe Someș. Vorbim de copii sau de adulți care sunt la scăldat și care încă nu știu ce înseamnă șocul termic, nu știu cum să înoate în cazul în care este vreun vârtej. Anul acesta, alături de Crucea Roșie, am fost la un curs de salvatori în apă la Giurgiu, acolo unde am văzut ce intervenții fac acei oameni, cum previn incidentele și m-am hotărât să îl facem și noi la Satu Mare”, a declarat președintele Caiac Smile, Ionuț Stancovici.

Liderul Crucii Roșii Satu Mare, Rodica Borlan, a tras un semnal de alarmă cu privire la scăldatul în locuri neamanejate, precizând că oamenii trebuie să fie conștienți de pericolele la care se expun atunci când decid să se aventureze în ape.

,,Este foarte important să facem doar ceea ce putem și să nu ne aventurăm. Cea mai bună salvare este prevenția, să îți cunoști limitele în primul rând. De asemenea, un lucru extrem de important este să știm să acordăm primul ajutor pentru că în orice situație e bine să nu așteptăm să vină instituțiile statului când noi putem să întindem o mână de ajutor”, a declarat Rodica Borlan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.