Frumuseţile uitate ale Sătmarului: Mănăstirea unde erau şcolite fete sărace

CAMPANIE PortalSM – Frumuseţile uitate ale Sătmarului. Continuăm scurta campanie de readucere în memoria sătmărenilor a unor frumuseţi. Astăzi, prezentăm o clădire “uitată” de pe lista monumentelor istorice, însă un imobil cu un trecut cu adevărat plin de poveşti: Biserica „Sfânta Maria Imaculata” și Mănăstirea Călugărițelor Congregației „Fiicele Carității Sfântului Vincențiu de Paul”, situate pe str. Ștefan cel Mare nr.13.

Această clădire nu figurează pe lista monumentelor istorice, însă directorul Direcţiei pentru Cultură Satu Mare, Zamfir Danciu, a început demersurile pentru ca acest imobil să fi inclus pe listă. Tot el ne-a sprijinit cu istoricul acestui imobil.

Istoricul bisericii şi mănăstirii

Construită între 1836-1842, comanditar episcopul Hám János, stil neoclasic.

Imobilul, este parte componentă a clădirii cunoscute în oraș sub numele de Claustru. Este Mănăstirea Congregației „Fiicele Carității Sfântului Vincențiu de Paul”.

Istoria acestui ordin este legată de numele Sfântului, Vincențiu de Paul (1581-1660), apostol și organizator al operelor de binefacere. Acesta întâlnind-o pe Luiza de Marillac, femeie copleșită de greutăți, dar plină de bunătate și dornică de a sări în ajutorul celor nevoiași, întemeiază în anul 1633 la Paris, o asociație asemănătoare cu călugăria, care se ocupă cu asistența bolnavilor dându-i numele: „Fiicele carității”.

Întemeierea Congregației în orașul nostru, se leagă de numele celui de-al patrulea episcop al Sătmarului, cel mai renumit, Hám János (1871-1857), care cu ocazia unei călătorii făcute în Austria, a cunoscut activitatea surorilor de caritate din Gumpendorf, o suburbie a Vienei. Acestea făceau parte din Congregația din Strassbourg a „Fiicelor Carității Sfântului Vincențiu de Paul”. Fiind impresionat de ceea ce a văzut la Gumpendorf, ilustrul episcop, în anul 1837, a trimis acolo un grup de tinere sătmărence, dornice să îndeplinească această nobilă misiune cu scopul de a învăța și de a-și însuși modul de îngrijire a bolnavilor și a celor nevoiași.

Şcoală de fete

Congregația sătmăreană „Fiicele Carității Sfântului Vincențiu de Paul”, a fost întemeiată în anul 1842, de episcopul Hám János, cu micul grup de tinere sătmărence întoarse din Austria împreună cu trei surori de caritate ce le-au însoțit de la Gumpendorf. La 29 august 1842, Congregatio Sororum Misericordiae de S. Vincentio de Satu Mare își începe activitatea având-o în frunte pe sora șefă Xaveria Strasser (1842-1868) venită de la Viena. Un alt scop al întemeierii acestei congregații sătmărene a fost punerea bazelor unei instituții de învățământ pentru fete, inexistentă până atunci în oraș. Surorile de caritate sătmărene au desfășurat pe aceste meleaguri o activitate de pionierat, aplicând regulile prescrise de cel de al II-lea Ratio Educationis, întemeind începând din 1842, șase forme de învățământ pentru fete, începând de la grădiniță și până la institutul pedagogic care pregătea profesoare pentru nivelul gimnazial. Au avut ca prioritate ajutorarea celor nevoiași, asigurându-le manuale, îmbrăcăminte, alimente și scutirea de taxe. Elevele provenind din familiile aristocrate nu erau admise decât în cazul în care erau orfane de ambii părinți.

Ordinul întemeiat la Satu Mare a ajuns în SUA şi China

Acest ordin întemeiat la Satu Mare de Hám János a evoluat și s-a răspândit foarte repede datorită activității sociale și de caritate desfășurate, înființând multe filii, ajungând până în S.U.A. și chiar în China. Între 1948-1950, ordinul a fost desființat treptat, statul comunist renunțând la serviciile de caritate ale călugărițelor sătmărene.

Clădirea Mănăstirii are și ea propria istorie zbuciumată. La 21 februarie 1837, episcopul Hám János se întâlnește cu reprezentanții orașului în vederea găsirii unui teren adecvat pentru ridicarea mănăstirii, cerând totodată sprijinul acestora. A doua zi cu ocazia ședinței Consiliului Orășenesc s-a hotărât acordarea unui teren pentru construirea mănăstirii, 400 de mii de cărămizi, o mare cantitate de lemne de construcție, var și o sumă de 10 mii de florini. Locul oferit de oraș era un teren mlăștinos, un braț mort al Someșului, care despărțea orașele medievale Satu Mare și Mintiu. Lucrările de construcție ale mănăstirii au fost începute în anul 1839 și au ținut până în 1842. Totodată încă în 1836 s-a pus și temelia bisericii închinate „Sfintei Maria Imaculata”, care era parte integrantă a corpului mănăstirii. Lucrările s-au desfășurat cu dificultate, datorită terenului mlăștinos și foarte accidentat, care a necesitat transportarea unei mari cantități de pământ pentru nivelare. Cea mai mare parte a construcției a fost finanțată de episcopul de Satu Mare, care în decursul înțeleptei sale cârmuiri s-a dovedit a fi un mare mecena.

Preotul care a supravegheat lucrările, executat

Supravegherea și conducerea lucrărilor de construcție ale mănăstirii și bisericii au fost preluate de preotul paroh Gonzeczky János (1803-1849), care era unul dintre inițiatorii întemeierii acestui ordin la Satu Mare. Gonzeczky János este unul dintre preoții martiri ai orașului Satu Mare, care a fost executat în 1849, datorită rolului pe care l-a avut în mișcarea pașoptistă. Placa memorială cu numele său se află pe zidul bisericii „Sfânta Maria Imaculata”. Biserica sfințită de episcopul Hám János la 19 iulie 1846, de ziua Sfântului Vincențiu, a fost ridicată în stil neoclasic, specific construcțiilor de la mijlocul secolului al XIX-lea. Fațada este dominată de patru pilaștri monumentali ce susțin frontonul triunghiular. Nava este încălecată de un turn patrulater, încununat și luminat de o lanternă, caracteristică edificiilor construite în acest stil. Planurile bisericii îi aparțin arhitectului Scultety János, cunoscut și pentru proiectul teatrului din Subotica, terminat în anul 1854.

Mănăstirea, pe locul podului de piatră, care despărţea oraşele medievale

Clădirea Mănăstirii este P+2, caracterizată prin simplitate dar totodată și prin robustețe. Ridicat în stil neoclasic, formă simplificată impusă de destinație și resurse financiare relativ reduse datorită cheltuielilor mari determinate de terenul accidentat, edificiul domină totuși intersecția străzilor Slavici și Ștefan cel Mare, cunoscută și sub denumirea de strada „Podului de piatră”, deoarece pe locul actualei biserici „Sfânta Maria Imaculata”, se afla podul ce despărțea orașele medievale Satu Mare și Mintiu. Fațada clădirii mănăstirii păstrează caracteristicile stilului neoclasic. Lumina pătrunde în edificiu prin ferestre rectangulare fără ancadramente, așezate pe un brâu comun. Etajele sunt despărțite între ele prin brâie simple lipsite de ornamente. O cornișă cu friză netedă se întinde sub acoperiș, jur împrejurul clădirii, subliniind nota de simplitate. La colțuri întâlnim lesene, care se repetă și pe fațadă, accentuând ritmicitatea edificiului. Accesul în mănăstire se face atât de pe strada Ion Slavici cât și de pe strada Ștefan cel Mare. Intrarea de pe strada Ion Slavici se face printr-un portal dreptunghiular simplu, iar cea de pe strada Ștefan cel Mare, printr-un portal semicircular la care avem acces urcând patru trepte.

Din fericire, această clădire are o soartă bună. Chiar acum se desfăşoară un amplu proces de renovare. Faţada a fost reabilitară complet.