Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Bebeluș (4 luni) răpit și abandonat pe malul Someșului din Satu Mare

O tânără de 20 de ani,  a sesizat  I.P.J. Satu Mare duminică seara, la ora 21,56, cu privire la faptul că,  în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din  municipiul Satu Mare, în urma unor discuții contradictorii cu un  bărbat, în vârstă de 41 de ani,  acesta i-a  luat copilul în vârstă de patru luni, fără acordul ei.

În  urma apelului,  polițiștii de ordine publică și investigații criminale au demarat imediat cercetările în vederea găsirii bărbatului reclamat și al minorului.

În scurt timp  polițiștii au reușit  salvarea  minorului de pe marginea râului Someș, unde a fost abandonat de bărbat sub presiunea căutărilor polițiștilor.

Deoarece minorul avea hainele ude, până la sosirea ambulanței, polițiștii i-au acordat primele îngrijiri înfășurându-l într-o jachetă, fiind ulterior transportat la spital în vederea efectuării de investigații de specialitate, acesta fiind în afara oricărui pericol.

La scurt polițiștii l-au depistat pe bărbatul în cauză  conducându-l la sediul poliției pentru audieri.

Cercetările continua  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  lipsirea de libertate în mod ilegal.

 

2 comentarii

  1. a Răspunde

    O stire… care nu e stire.. cine a fuat bebelu? De ce? Cum… Cand… Cine e prea mult…

  2. avut Răspunde

    aolea, doar nu s-a facut si grasa util…
    si nu, nu este vorba despre domnisoara din imagine… 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.