Ultima actualizare: ieri, 21:30

Locale

Copil diagnosticat cu ADHD, refuzat de școlile din municipiul Satu Mare

Un caz complex a intrat în atenţia prefectului judeţului Satu Mare, Darius Filip, în cadrul audienţelor susţinute în această dimineață, marţi, 8 octombrie, la sediul instituţiei.

O femeie din Satu Mare a declarat că se confruntă cu imposibilitatea şcolarizării fiului ei de numai opt ani din cauza unor probleme de comportament. Concret, copilul diagnosticat cu ADHD şi depresie nu este primit în şcolile cu regim normal din Satu Mare (din cauza stării sale), iar în cele speciale nu se clasifică datorită IQ-ului mare.

În acest caz, prefectul Darius Filip a dispus efectuarea unor verificări suplimentare la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Satu Mare pentru a se stabili concret la ce instituţie de învăţământ poate fi înscris copilul şi care au fost motivele refuzului de a frecventa mai multe şcoli din municipiu.

3 comentarii

  1. y Răspunde

    Vă spun eu. Motivul respingerii este comoditatea conducerii școlii. E greu cu astfel de copii. Dar pui tărtăcuța la contribuție că de aia ești dascăl. Sunt școli care acceptă astfel de copii (copii CES se cheamă) și vorbesc de școli elită (Eminescu și Kolcsey știu sigur), dar majoritatea nu. Foarte multe sunt de schimbat în învățământ. Multe nu se vreau din comoditate că nu mai iese planul la diplome. Zici că-i Daciadă printre profesori, pe cuvântul meu! În cazul acestui copil școala aia de incluziune nu e bine că acolo sunt tot felul de copii bolnavi, sau retardați iar aici nu e cazul, are IQ peste mulți care comentează pe aici. Trebuie ajutat nu refuzat.

  2. Cetatean Răspunde

    Corect, trebuie ajutat, nu refuzat!!! Poate că acum, după ce cazul e public, va exista un DASCĂL ADEVĂRAT, care să primească copilul. Iar în școli există psihologi, ei ce fac???

    • y Răspunde

      E mai comod așa. E mult de muncit și se consideră că deranjează pe ceilalți. Apoi când ajunge major și poate contrar tuturor așteptărilor va avea rezultate sau poate ajunge CINEVA să vezi tu ce plăcuță va pune școala pe clădire că aici a învățat …..!?
      PS. Știu de un copil cu CES care recent nu a fost lăsat nici măcar să termine liceul. Acum e la facultatea de IT în Suedia. Toată familia s-a dus cu el definitiv. Asta acum, anul ăsta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.