Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Organizație sătmăreană, premiu pentru cel mai bun proiect la Gala Tineretului din România

Asociaţia de Tineret, Turism şi Ecologie Cutezătorii Munţilor a câştigat două premii importante în cadrul Galei Tineretului din România desfășurată sâmbătă, 26 octombrie 2019, în capitala tineretului din acest an, Iași.

Participând cu proiectul „Tabăra de ecologizare şi dezvoltare personală Cutezătorii Munţilor”, organizaţia sătmăreană a câştigat Premiul III, în cadrul secţiunii „Implicare civică, voluntariat, mediu” şi Premiul special Junior ONG – cel mai bun proiect derulat de o organizație neguvernamentală, înființată recent (sub 2 ani).  Secţiunea „Implicare civică, voluntariat, mediu” a vizat proiecte în care tinerii sunt implicați în activități de voluntariat, precum şi proiecte care promovează educația ecologică, protejarea mediului înconjurător, formarea unei atitudini responsabile faţă de mediu.

Eveniment de tradiție, aflat la cea de-a șasea ediție, Gala Tineretului din România este organizată de Ministerul Tineretului și Sportului. La evenimentul desfășurat la Casa de Cultură a Studenților din Iași au fost prezenți Ioan Hrihorișan, vicepreședintele ATTE Cutezătorii Munților și Beatrice Pușa Câmpan, manager de proiect dar și reprezentanți ai Direcției Județene de Sport și Tineret Satu Mare.

Gala Tineretului din România își propune să evidențieze și să recunoască importanta contribuție a tinerilor la dezvoltarea comunităților din care fac parte, pe parcursul anilor 2018 și 2019, manifestată prin proiecte și inițiative, în diferite domenii de interes pentru generația lor, iar gala din acest an a avut în centru conceptul: Visăm și creăm împreună! În acest an au fost depuse 123 de proiecte, dintre care 21 au ajuns în finală, la 7 categorii diferite de concurs, iar participarea proiectului Cutezătorilor Munţilor la această Gală se datorează şi sprijinului Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Satu Mare care a  încurajat participarea  şi a crezut în plus-valoarea pe care a adus-o acest comunităţii sătmărene.

Tabăra realizată de Cutezătorii Munților a fost organizată la Luna Șes, în perioada 1-4 august 2019 și a fost dedicată tinerilor din sistemul de protecție socială. Acest proiect aflat la prima ediţie a beneficiat de finanţare de la Kaufland România prin programul START ONG implementat de Asociația Act For Tomorrow.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un comentariu

  1. Satmareanul Răspunde

    Felicitari! La cat mai multe premii,sustinere, pentru ceea ce faceti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.