Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Zborul Satu Mare – București, printre cele care ar fi trebuit oprite la ordinul ministrului Cuc

Mădălina Mezei, directorul TAROM până în urmă cu două zile, susține că Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să țină la sol mai multe aeronave Tarom în ziua moțiunii de cenzură. Răzvan Cuc i-a cerut inițial Mădălinei Mezei să oprească cinci curse interne și să identifice parlamentarii care s-ar fi aflat la bord, a declarat fosta directoare a TAROM. Cele cinci curse erau din Timișoara, Baia Mare, Satu Mare, Oradea și Iași.

Fosta directoare a spus că solicitarea a fost făcută cu două zile înainte de votul moțiunii și i-a spus ministrului Răzvan Cuc că oprirea curselor nu este în atribuțiile ei.

„Mi-a cerut întârzierea unor zboruri TAROM care să împiedice deputații să vină să voteze moțiunea. S-a pus problema de câteva curse interne, nu era un număr final de deputați. TAROM are un contract cu Camera Deputaților și Senatul pentru care blocăm locuri. Trebuiau să se rezerve pe zboruri, era vorba de 4, 5 deputați care ar fi fost potențiali pasageri pe zborurile TAROM”, adeclarat la Digi24 Mădălina Mezei.

Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat în cazul acuzațiilor că ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut fostei directoare Tarom, Mădălina Mezei, să rețină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură. DNA a făcut deja primul pas în acest caz, astfel că a stabilit deja un calendar al audierilor. Prima care va da declaraţii este fosta directoare a TAROM, Mădălina Mezei.

Sursa: Digi24

25 comentarii

  1. Mae Răspunde

    Ce oameni ce partid !!!!!!jegosi ,,,,,,pîna la maxim meritați la pușcărie !!!!

  2. Rodica Răspunde

    Pai acu cateva zile scriati ca e anulata cursa Tarom din lipsa de pasageri ……..

  3. Relu Fotomodelu Răspunde

    Cine sa creada astfel de tampenii??!!Doar niste redusi mintal !!Cum sa ”opresti la sol” o cursa (era vorba chiar de 5!!!)programata,cu pasageri care si-au rezervat bilet cu mult timp in urma,care au afaceri,ori poate vreunul are programare la medic,la operatii,sau alte legaturi de zbor extern de la Bucuresti ??Cine poate fi atat de oligofren sa creada asa ceva ???!!!Femeia ”directoare” zice orice ca sa scape de prostiile pe care le-a facut si sa nu fie saltata de DNA !!

    • Rodica Răspunde

      Chiar crezi ca nu e posibil sa fie cineva atat de ….oligofren sa faca treaba asta când e vorba de ….politicieni ? Eu n-aș baga mana-n foc pentru nimeni . N-ai mai auzit de ….. zboruri anulate sau amanate , ce , ar fi primul si singurul acesta ? Acum cateva zile tocmai era postata stirea ca o cursa Tarom a fost anulata din lipsa de pasageri ? Ce nu mi-e clar , este faptul ca aceasta directoare a asteptat atatea zile ca sa faca cunoscute aceste lucruri . Nu stiu daca ai citit sau vazut , dar au aparut si inregistrari( filmari) cu întâlnirea dintre cei doi (ministru si directoare) mai pe-nserate la ….discutii . Nu cred ca discutau despre …..lună si stele . Ziceai ca e imposbil sa fie anulat sau amanat zborul si pe considerente de ….sanatate , dar cine are programata o operatie – sa zicem – asteapta pana-n ziua respectiva sa mearga , sau o face cu ceva timp înainte ? Hai sa nu fim chiar atat de ….oligofreni , sa credem doar ce spun unii .

    • ... Răspunde

      Așa-i că ești pesedist pur sânge?

  4. gheorghe Răspunde

    Miza era prea mare,ca sa nu încerce tipul (cuc,cucu,cuculeț,cu-coaie,etc)o şmecherie ,,nevinovată”.Ce mare lucru?…Se face o scamatorie (mânarie)…un zvon fals…ceva cu iz de credibilitate (pentru proşti)și totul poate părea normal. ..aeronavele au avut probleme,le-a intrat o pana de …cuc la elice și nu au reușit sa pornească decat peste 5 ore.Sau și mai credibil pentru unii (prosti),probleme cu piloții care au servit (toți)din salamul reciclat de săptămâna trecută (ăla care a fost aratat si la portalsm)și au avut probleme cu mațul gros.Mai era varianta cu carnea de…cuc pe care ar fi ingurghitat-o cei de la Tarom și le-a stat în gat,de aceea nu ar fi pornit avioanele la timp.Oricum miza era f f f mare dar nu il cred capabil pe acest cuculeț de așa multa frământare de neuron.N-ai cum…n-are asa ceva.Sa nu care cumva sa credeți ca ideea a venit din capul lui care deține un sfert de neuron!!!!Nicidecum, ideea vine de la alții care ,,trag sforile”în psd sau de la alții (prietenii știu cine!!) care au pregătit totul în așa fel încât sa afle tot boborul despre șmecherie. Ce nu ați mai văzut ,,lucratri” din acestea la care au pus botul mulți politicienişi nu numai ???Asa-I ca ați văzut!!Noi sa fim sănătoși și sa auzim de bine!!!

    • Relu Fotomodelu Răspunde

      Despre ce kkt de miza tot pomenesti ,bai ”gyorgye”??!! Aia ca acum s-a trezit Orban ca trebuie sa faca guvern si nu mai are sustinere de la partidele care l-au fraierit sa depuna motiunea??Asta e ”miza fffff mare” ???Bai,redusi mai pot fi unii oameni !Dar unii au totusi o scuza:ii cheama gheorghe,si-au scapat !!Cum sa fii atat de oli gofren sa pui botul la spusele unei penale(sau viitoare penala,o sa vedem ce decide DNA)???Cum sa tii la sol CINCI curse TAROM,pe timp de pace ??::))))) Voi nu va dati seama ce ganditi ??Voi nu va dati seama ca asa ceva era clar infractiune ??

  5. gheorghe Răspunde

    Relu si fotomodelu da tare te-ai mai supărat ca ai inceput sa împroști cu mizerii în cei care au o opinie diferita decât a ta.Eu nu am avut nici o parere despre primul comentariu al tau.Fiecare scoate din vistieria lui doar ceea e are.Cine te crezi tu?Trebuie sa-ti cerem tie voie daca putem sa avem alte pareri?Eu nu te-am jignit dar tu faci oligofren pe oricine cine nu-ți împărtășește opiniile deci și pe mine. Eu zic ca nu este normal dar ce poți sa faci când unii cu o ura desăvârșită arunca mizerii din fata unei tastaturi. Deci
    1.Miza despre care vorbeam eu era la vremea respectiva rămânerea sau ieșirea psd -ului de la guvernare.Pentru mine nu era nici o miza dar pentru cuc&company era f f f mare (părerea mea pe care mi-o exprim liber fără simpatie politica)
    2.Vocabularul pe care îl folosești tu mă face sa cred ca ești oli. ..fren sadea sau vreunul care profita la maxim de cașcavalul politic și esți intr-o situație neplăcută..Nu fi trist ca și alții care urmează după psd au nevoie de personal calificat deci este loc pentru toți doritorii doar ca trebuie așteptat la rând ca-i mare aglomerația. ..La cașcaval!!!.
    3.Comentariul meu a fost așa mai mult la mistocareala…Doar nu crezi ca pun botul la mânarie politicienilor autohtoni….majoitarea corupți pana în măduva oaselor.Deci:cu cuc sau fără cuc&company lumea nu se oprește în loc. ..Ce e val ca valul trece…Noi sa fim sănătoși. …

  6. y Răspunde

    @Relu fotomodelu. Sunt puține variante în cazul tău.
    1. Ești pesedist spălat pe creier caz în care n-avem ce face cu tine. Vezi numai ce vrei să vezi restul informațiilor refuză creierul tău.
    2. Faci parte din subspecia Homo politicus caz în care îți aperi pâinea cât a mai rămas. E de înțeles.
    3. Te plătește careva pentru postările tale.
    În cazul în care nu ești Homo politicus doar atâta îți voi spune că habar nu ai cum se poartă negocierile și de ce sunt în stare politicienii pentru salvarea pielii lor. Țigăncile când se ceartă sunt infinit mai elegante decât aceștia de care pomeneam.
    PS. În preajma alegerilor europarlamentare am avut discuții în contradictoriu referitoare la USR. Din păcate eu am avut dreptate. Iarăși. Preferam să nu am, sincer.
    PS2. Dacă Orban nu reușește să facă un guvern Viorica ta va trebui să conducă țara, dar fără OUG. Nu o văd bine, știu eu de ce spun. A angajat niște cheltuieli fără acoperire că avem nevoie de bugetul Germaniei ca să ieșim din rahat. Dar pe tine nu te interesează, doar ai pensie foarte specială probabil, iar după tine potopul.

    • Relu Fotomodelu Răspunde

      y-grecule,eu am o vorba:nu e problema mea ce cred altii despre mine !Si inca o chestie nu inteleg:de ce toti batraneii care va pierdeti timpul pe-aici aveti impresia ca toti suntem pensionari,asa ca voi ?:))) Apoi,”pesedist”,”subspecia homo politicus”,spalat pe creier” etc….Altceva ce mai pot fi ?:))))Prietene,sau draga mosnege,eu n-am sa te jignesc,pentru ca probabil imi poti fi bunic,insa atunci cand amicul tau orban si-a asumat depunerea unei motiuni,el trebuia deja sa fie foarte sigur de reusita formarii unei majoritati,pentru a-si forma cat mai urgent guvernul.Asa trebuia sa gandeasca un politician versat,insa el a preferat o actiune de aventurier, la indemnul altui aventurier,unul care de 5 ani sta degeaba la Cotroceni.Aceasta Dancila,cu toate ca o injuri, probabil ti-a marit pensia,sau salariul,daca nu tie atunci nepotilor tai,ori poate parintilor tai.Iar Dancila a spus clar ca doreste sa plece cat mai urgent !Probabil pentru a-i lasa pe acesti amatori sa-si rupa gatul !Insa problema mare este ca tot noi vom suporta amatorismul acestor aventurieri.Pentru ca inca o data iti mai spun:daca erau oameni seriosi,porneau aceasta actiune bine pregatiti,cu intelegeri stabilite prealabil depunerii motiunii.Si mai cred inca o chestie:cei din afara PNL care au semnat motiunea i-au intins o cursa lui Orban,pentru ca acum folosesc un soi de santaj,si ma refer in special la Ponta,Tariceanu si Kelemen…Vezi,de-aia era bine ca niste lucruri sa fi fost bine puse la punct inca dinainte.Dar noi mereu actionam in stil oltenesc,sa dam palma dupa care sa cugetam daca am facut bine sau nu,si nu daca sa dam sau nu palma ! :)))P.S-cum am mai spus,prostia cu avioanele ”retinute la sol” e pentru copiii de gradinita ! Ori femeia-directoare ”fura curent” ori Cuc a fost prastie de beat in noaptea in care femeia sustine ca acesta i-a cerut astfel de enormitati.

      • y Răspunde

        Pentru cultura ta generală moșneag chiar nu-s. Și da, și eu am impresia că vor să-i frângă gâtul lui L.Orban. A mai fost unul care tremura la propriu de fericire când Băse a fost suspendat o lună și el ajunsese Mr. Prezident interimar (Crin Antonescu). Unde e acum? Știam din start că Ponta nu vrea în guvern cu PNL. El de fapt se răzbună pe unii plus vrea cât mai mult din fostul lui partid. USR nu comentez, sunt dezamăgitori. Clubul Gică Contra. Zilele astea parcă retrăiesc vremea Convenției Democratice. Iar Cuc al tău nu cred că a fost beat. E atât de prost că nu își dă seama că mai nou sunt camere de supraveghere. Individul ăla nu știu cum a ajuns la Transporturi. Idem Leș. Sau idem fata pălincaroșului. De fapt nici nu sunt curios. Prefer să nu am coșmaruri noaptea.

      • y Răspunde

        @Relu, ce ar fi dacă ai compara promisiunile PSD din 2016 cu realitatea? Au mărit ce au mărit dar când au ajuns la guvernare 1 € era 4,45 RON, acum este 4,75. Totul se reduce la acest raport. Iar pensiile trebuiau mărite conform legii !!! de la 1 ianuarie a.c. NU de la 1 septembrie !!! Cred/sper că nu trebuie să explic ce economie s-a făcut în acest răstimp. Iar să te mândrești că dai niște mărunțiș la pensionari? E dezgustător. Majoritatea au muncit pentru banii ăia. Să nu ai bani pentru strictul necesar eu zic că spune multe despre societate. Alții în schimb sunt “speciali”. Ca și tine. Eu zic că ar fi cazul să revii la numele tău consacrat. O seară bună!

        • Relu Fotomodelu Răspunde

          Daca nu gresesc,cred ca ma confunzi cu x-ulescu !! :))))Iar daca sunt ”specail” sunt altfel de ”special” ,nu dintre cei care crezi tu.Un ”special” dintre aceia nu cred ca-si pierd timpul pe aici !! :)))Ok,da sa revenim la ”comparatii”: daca faci o comparatie cu ce au facut altii,si aici ma refer la anii ”basisti” o sa ajungi la concluzia ca psd-istii,atat cat au reusit,au facut mult mai mult decat acestia.Afirm asta fara sa fiu nici macar simplu membru de partid,sau simpatizant.Am simpatizat cu ALDE pana in momentul in care m-au dezamagit.

          • y

            Nu la x m-am gândit, ești prea deștept pentru nivelul lui, dar nu contează.

        • avut Răspunde

          y, mare dreptate ai: marile realizari ale guvernării anterioare sunt pretul mărit la carburanți, kilul de cartofi la dublue pret, kilogramul de roșii la 5 lei și multe altele de genul ăsta…

          • Creati Nina

            A’ dracului guvern psd-ist.Au dublat prețul la cartofi și rosii de când au inceput ei să cultive exclusiv așa ceva pe tarlaua din Piata Victoriei.Voi ăștia, care scrieți doar ca să vă aflați in treabă,de Aexandru Lăpusneanu,ați auzit ?Ia vedeți ce-a afirmat despre voi acest om !

      • Rodica Răspunde

        Mai Relu , fotomodelaș , tie o sa-ti plateasca ….pensia toti tinereii ăia care nu comenteaza , fiindca ….n-au vocabular , sau au sarit peste niste ani de scoala . Si nu cred ca trebuie sa ne justificam în fata ta ce varsta avem , dreptul la libera opinie nu e ….limitat , functie de anii pe care ni-i purtam fiecare dupa pricepere si posibilitati . Dar pentru linistea ta , sunt convinsa ca nici directoarea mai sus pomenita , nici ministrul , nu sunt …..usi de biserica !

  7. .".... Răspunde

    Domnul y sau y fals sau mai dumnezeul stie mai cum te numesti. Mai lasa din postari ca te faci prea destept. Pa linga esti prost ca imediat ti se va exploada capul.

    • y Răspunde

      Nu citi dacă te depășește. Dar pentru siguranța intelectului tău uite nu o să scriu nimic exact timp de o săptămână. Îți promit așa va fi. Distracție plăcută! Nu vreau să am pe inimă că ți-am distrus sănătatea.
      @y fals chiar nu eu eram. De aia mai răspundeam pentru că scria tâmpenii. Nu contează oricum. O zi bună!

    • y Răspunde

      NORMAL ca eu sunt cel mai destept din partea asta de lume , sunt si cel mai frumos ,cand ma uit in oglinda mi se scoala ..de ma pocneste peste nas , nu conteaza ce cred ceilalti sunt niste prosti si au noroc cu mine ca mai misca pe fata pamintului

  8. gheorghe Răspunde

    Apropo Relu sa stii ca pentru a ajunge ,,batranel¨este nevoie sa traiesti,adica sa nu mori de tanar.poate ai si tu un tata ,,batranel¨care te-a tinut la scoala ti-a pus painea si cutitul in mana,te-a invatat unele lucruri bune si pe care il respecti.NU?Daca el nu este de acee

  9. gheorghe Răspunde

    (continuare la comentariul precedent scz)si parere cu tine este ceva normal.Fiecare avem dreptul la opinii si chiar sa ni le exprimam intr-un cadru normal fara sa jignim.Parerea mea.Daca ajungi sa imbatranesti si sa-ti vezi nepotii si stranepotii este un DAR pe care nu toti il primesc.Cat despre mine ce sa-ti zic mai am vreo 15 ani pana la pensionare….acuma depinde si de varsta de pensionare ca astia o ridica cu fiecare an ca nu cumva sa ajunga multi ,,la pensie¨Sunt de acord cu tine in privuinta faptului ca unii,,joaca la doua capete¨si fac politica doar pentru scopul lor meschin si nu pentru binele cetatii.Relu Fotomodelu eu sincer iti doresc sa traiesti sanatos si sa ajungi sa fii si tu un mosulica(la vremea ta)si sa-ti mai pierzi si tu timpul comentand pe aici sau aiurea.Tare ma tem ca o sa fie si atunci un tip care sa-ti dea peste nas cu anumite remarci rautacioase pentru ca,,roata vietii se invarte¨azi esti sus iar maine poti sa fii jos.daca nu ai experimentat asta o sa experimentezi si atunci o sa vezi ca,,nu tot ce zboara se mananca¨Nu are rost sa ne aruncam vorbe urate pentru ca in politica totul este posibil.Nu crezi? Un anumit politician pe care la un moment dat il uram,nu suntem de acord cu el …la un moment dat poate ,,sa se mute¨in partidul pe care-l simpatizam si mai mult poate sa primeasca o functie de conducere…..ce faci atunci?…aaa acum este de-al nostru,acum este bun.Dunt multe exemple de politicieni cameleoni.Nu dau exe’mple,eu doar voiam sa spu ca trebuie sa ne respectam oprniile.Este o vorba,,nu fi prea mare prieten cu prietenul tau,ca s-ar putea sa-ti devina dusman si nu fi prea mare dusman cu dusmanul tau ca s-ar pute

  10. gheorghe Răspunde

    (continuare…)a sa-ti fie prieten¨Scuze,pentru ca scriu de la o tastatura..fr.Va doresc tuturor mosulicilor si tinerilor de pe aici sa aveti o zi minunata.

  11. observator Răspunde

    @Creati Nina, toată lumea așteaptă cu nerăbdare prelegerea literară elevată privitoare la opera lui Costache Negruzii! Unde ești? Nu ne lăsa în așa suspans!???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.