Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Apel la 112: Un copil a amenințat cu cuțitul un alt copil, după o ceartă

ACTUALIZARE 18,00 –  În urma audierilor, s-a stabilit faptul că a fost vorba despre trei minori, unul dintre ei amenințându-i pe ceilalți doi cu un cutter.

„Doi minori de 13 ani, car se întorceau de la școală au fost abordați de un alt minor de 12 ani care se deplasa în spatele lor. La un moment dat, minorul de 12 ani care i-a strigat pe cei doi avea un cutter în mână, fără lamă, însă ceilalți doi copii nu au văzut acest lucru, întrucât s-au speriat și au fugit”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, pentru PortalSM.

Un copil ar fi amenințat cu cuțitul un alt copil, după o ceartă, pe o stradă din Micro 16 din municipiul Satu Mare, potrivit unui apel la 112. 

„Am fost sesizați în jurul orei 14,30 că pe o stradă din Micro 16 ar fi avut loc o dispută între doi minori cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani. În acest moment au fost identificați ambii minori și părinții acestora, și au fost conduși la sediul Poliției pentru declarații”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, pentru PortalSM.

În urma declarațiilor  se vor verifica toate aspectele semnalate și se vor stabilit împrejurările în care a avut loc evenimentul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.