Ultima actualizare: azi, 09:42
Locale

Când au voie polițiștii să legitimeze o persoană. Noile reguli, în vigoare din 2020

Poliția Română a enumerat noile reguli privind legitimarea persoanelor, care vor intra în vigoare din ianuarie 2020.

Polițistul este îndreptățit, din ianuarie 2020, să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei numai în situația în care:

a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;

d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

e) aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;

f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;

g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condițiile legii;

h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.

Un comentariu

  1. sdgd Răspunde

    pana acuma cum era? sau ce era diferit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Difteria face ravagii în două localități din Ucraina. Evitați drumurile în țara vecină

Difteria face ravagii în două localităţi ucrainene, aflate chiar la graniţă! Boala s-a răspândit în regiunile Zakarpattia şi Chernivtsi, care...

Închide