Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Cinci stații de încărcare pentru mașini electrice vor fi instalate în municipiul Satu Mare

Un număr de 14 noi staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice vor fi instalate în municipiile Reşiţa, Giurgiu şi Satu Mare, acestea fiind finanţate din Fondul pentru Mediu, informează a1.ro. Cererile pentru finanţare în cadrul acestui program mai pot fi depuse de municipiile reşedinţă de judeţ până în 13 decembrie.

Potrivit Ministerului Mediului, Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat, joi, o nouă listă cu dosarele acceptate în cadrul Programului privind instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ.

Astfel, Primăria municipiului Satu Mare va beneficia de suma de 950.000 de lei, pentru montarea a cinci staţii de reîncărcare cu 10 puncte reîncărcare rapidă echivalente, toate acestea contribuind la dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică la nivel naţional.

Sursa: a1.ro

 

 

2 comentarii

  1. Eu Răspunde

    Foarte bine. Ma intreb totusi cate astfel de masini electrice avem inmatriculate in SM?

  2. satmarean Răspunde

    Cateva zeci sunt deja.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.