Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Veteran-erou de război (100 ani) surprins la vot! Speră la o Românie mai bună

Căpitanul în retragere Ioan Godja-Ou, veteranul-erou din localitatea Văleni, judeţul Maramureş, a votat astăzi, 10 noiembrie, pentru un viitor mai bun. Veteranul de război a împlinit 100 de ani în 31 august.

Alături de familia sa, căpitanul în retragere Ioan Godja-Ou şi-a exercitat duminică, 10 noiembrie, dreptul de vot la secţia de votare amenajată în Căminul Cultural din localitatea natală.

„Am mers de fiecare dată la vot şi am mers degeaba, pentru că speranţa care este pentru ţară se duce la alţii în buzunare. Îmi doresc pe viitor pentru România să nu mai angajăm străini din alte ţări, ci să putem noi lucra. Poate România trăi bine din averea şi bogaţia ei. Nu trebuie să mergem slugi la Europa. Toţi intelectualii şi tinerii sănătoşi îşi părăsesc ţara. Unde o să ajungem? Aşa ceva înainte nu exista.

Sunt om de la ţară şi înainte statul avea grija ţăranilor, îi ajuta să vândă ce lucrau, avea posibilităţi, îi oferea omenie în familie cu familia lui. Unde e cultura noastră? Atâtea bogăţii am avut că am putut ţine încă o Românie, dar acum facem importuri şi facem angajări în străinătate. Populaţia care are cât de cât ceva nu are cui vinde pentru că statul nu are grijă de ei. Apar apoi afaceriştii speculanţi care vând cu jumătate preţul şi se îmbogăţesc şi ceilalţi degeaba lucrează. Statul nu are grijă de popor. Colaborează partidele ori Guvernul cu populaţia? Nu întreabă nimeni care ni-i necazul”, a spus veteranul erou Ioan Godja-Ou.

Maramureşeanul, erou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost de trei ori pe front. Acesta a supravieţuit bătăliei de la Cotul Donului şi a primit Crucea de foc din partea statului ungar, pentru ca sub comunişti să fie cercetat şi apoi arestat de Securitate. Împreună cu soţia sa, Ana, a avut opt copii, dar numai trei fete au supravieţuti. Astăzi se bucură de 12 nepoţi şi 12 strănepoţi, cel mai mic, Andrei, având doar şase luni.

Sursa: Adevărul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.