Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Noi puncte fixe de control pentru valabilitatea rovinietei în județul Satu Mare

Începând de mâine, 15 noiembrie 2019, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul căroră vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amenda contravențională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.

,,Punctele de control ce urmează a fi puse în funcțiune la data de 15.11.2019, sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Salonta, Borș, Urziceni, Petea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Siret Astfel, de mâine, vor fi 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi. Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deținut de CNAIR. Adresăm conducătorilor auto rugămintea de a verifica înainte de a utiliza rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi valabilitatea rovinietei”, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziția șoferilor, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secțiunea Verificare Rovinieta) și www.erovinieta.ro un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare).

Sursa: CNAIR

 

 

 

2 comentarii

  1. Dan Csila Răspunde

    Ce mandri, prosti, primitivi suntem. Va rog sa-mi spuneti o tara din Europa unde platesti taxe directe (vigneta) pentru drumurile nationale. Nu vorbesc de autostrazi. Deci cand mergi in Ungaria, Croatia, Bulgaria… samd, platesti ceva? Strainii cand vin in Romania trebuie sa cumpere rovigneta (ro vine de la Romania, aberant) pentru cacaturile de drumuri pe care le avem. Nici macar o autostrada nu le oferim, asa ca un popor ospitalier ce suntem sau cum ne place sa ne spunem. Legenda, asta cu ospitalitate… n-am cuvinte…

  2. ImGod Răspunde

    Noroc cu tine Dan Csila ,cred ca esti plecata din tara ,si mai cred ca vorbesti doar sa te afli in treaba !
    Poate ne dai si ceva mai multe lecti cum este dincolo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.