Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

PNL Satu Mare: UDMR Satu Mare îndeamnă electoratul să îl voteze pe Klaus Iohannis

UDMR Satu Mare îndeamnă electoratul să îl voteze Klaus Iohannis, potrivit președintelui PNL Satu Mare. Anunțul a fost făcut de Adrian Albu, astăzi, într-o conferință de presă susținută la sediul partidului liberal.

Președintele PNL Satu Mare a spus că urmează ca reprezentanții partidului UDMR Satu Mare să transmită un mesaj oficial în acest sens.

“Le mulţumesc celor de la USR, celor de la FDG şi le mulțumesc anticipat celor de la UDMR, am înţeles că o să apară în cursul după amiezii un comunicat de presă interviu al domnului Pataki Csaba, președintele organizației județene de sprijin pentru dl. Iohannis”, a declarat Albu.

Revenim cu detalii.

 

14 comentarii

  1. kati -1 Răspunde

    Voi credeți că sîntem oile voastre, că mă voi alinia cu voi pentru un încrezut, arogant, prost, îngînfat, lîngă care poate cădea grămadă și un soldat american, făra să-i pese, că voi așa vreți!
    Atunci eu la ce să mă aștept de la candidatul Iohanis? La rînjetul lui?
    A făcut un demers după samitul de la Sibiu unde a fost rugat să revină cu demersurile pentru Sengen?
    Sau vreți izolarea Romaniei, pentru seria voastră de neputințe, mincinoși ca și candidatul?
    Președintele Io-HANIS A PROMULGAT LEGEA MINORITĂȚILOR?
    De la 6% ați ajuns la 4%
    Trădarea, răzbunarea o s-o plătiți cu încă 2%
    C]nd ați facut înțelegerea cu Iohanis și cu Băsescu la ce v-ați gîndit ? Ne-ați întrebat ce vrem și noi?

    • a* Răspunde

      És mert haragszol rájuk bosszúból kampányolsz Dăncilának, ennek a totál analfabéta libának aki még románul sem tud helyesen? Olyan buta hogy szörnyű. Nem gondolod hogy bizonyos érdekeltségek pont ezt akarják? Hogy azután azt csináljon amit azok mondanak? Az országnak annyi ha őt választják meg. Sem Európa felé sem az oroszok felé nem lesz szavunk egy sem. Becsületünk úgy sincs már.

      • kati -1 Răspunde

        Omenia ne-am mîncat-o singuri, cu minciuni!
        La ce să mă aștept de la deștepții care fac retrocedări și contra legii de la NUMBERG, MĂCAR DE LA PROST NU AȘTEPT NIMIC!
        Dar voi vreți salarii de parlamentari și pensii speciale? Vi se cuvine?

        • a* Răspunde

          Dăncilă are patru case din care despre una s-a aflat recent și nu prea poate da socoteală corect. Dacă ziariștii de investigații nu făceau săpături ea avea “doar” 3 case. Nu iese nicicum cum a făcut-o. Iohannis ca președinte al FDG a fost împuternicit să recupereze imobilele care au fost luate de statul român și folosite ilegal 50 de ani! Nemții care au plecat au apelat la el fiind cel mai de încredere. Nu știu ce este așa de greu de priceput.

          • kati -1

            Vorbim despre șabii răscumpărați de nemți? Deci nu de nemți?

  2. kati -1 Răspunde

    Minciuna pentru ținut secuiesc autonom sînt sigură că stiți mai bine ca mine că înseamnă parlament,guvern,bancă prorie!
    Domnule primar te-au votat și romănii ca să faci investiții- Satu Mare Baia Mare drumul de ce nu este inclus în loturi?
    Copiii care trăiesc în sărăcie după ding, inclusiv parte ștrand te au ca primar care te faci că nu-i vezi?
    Bătrînii care-ți mor în case nu știi de ei?
    Copiii dispăruți și din Satu Mare, unde sînt Domnule primar?
    Crimele continue neelucidate cum ți le explici?
    Domnul KELEMEN HUNOR mai bine să-și dea demisia pînă nu ne scoate și din parlament!

    • brekingnius Răspunde

      Eu zic să te mai calmezi. Amesteci treaba cu guvern, președinție, parlamentul, politicienii. Fiecare are atribuții clare, E o varză în capul tău de nu numai. Am impresia că toți sunt de vină pentru toate numai Dănciloaia nu. Doar că nu îți dai seama că pentru majoritatea problemelor de vină este exact PSD care efectiv a traficat posturile pe criterii politice și nu pe criterii de competență. Poți să fii tu superbun dacă nu ai carnet de partid stai pe bară. Exact asta promovează de 30 de ani PSD. Se vede unde a dus. Drumul Satu Mare – Baia Mare de aia este blocat penrru că leagă un kraș cu primar UDMR de un oraș liberal. OSD nu are nici un interes, plus proiectul este pornit de liberali. Értem??? Iar faptul că nu sunt găsiți criminalii de vină e poliția unde nu vrei să știi cum …. Nu mai continuu.

  3. @kati Răspunde

    Cred ca l-ai suparat foarte rau cu aceste intrebari !!In consecinta,azi o sa bea doua sticle in loc de o sticla de whisky !!Si nu-l mai provocati cu astfel de intrebari ca poate bea chiar si trei sticle,dar e posibil sa nu-i ajunga banii din salariu si-atunci e in stare sa faca ce au facut alti primari !!Cu tot riscul!Pai ce dreaq !!!

  4. x-ulescu Răspunde

    si pentru simpatizantii udmr euro =7,7808 lei , guvernul e cel pus de werner

    • x-ulescu Răspunde

      scuze 1 eu = 4,7808 lei ,,,,dar nu e mult pana ajunge la 7 ,,multumim pnl !! mai votam werner ???

  5. Bubu Răspunde

    Jigodii tradatoare ati fost dintotdeauna, asta ati si ramas! Va vindeti pe 2 bani sa ramaneti la ciolan! Culmea! Nici macar nu sunteti un partid legitim!

  6. Vlad Tepes Răspunde

    Nu cred ca exista ofensa mai mare la adresa inteligentei maghiare, decit sa le spuna Albu cu cine sa voteze !

  7. Ardeleanul. Răspunde

    Dragi slujitori Daci (sau mai nou rumini sau romi) , pentru voi a venit viata buna cind ati adus un Rege German , care prin schmecherii a luat Ardealul pe promisiuni. Dar acuma unda suntem . Va spu EU sub curul broscoiului.. Nu mai avem nimic. Nici macar aer.Va place? Sa inghiteti voi ati vrut. EU ca si Ardelean nu mai vreau m-ám saturat de atitea minciuni , a- si dori un Ardeal independent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.