Ultima actualizare: azi, 19:56

Locale

VIDEO. Oamenii au dansat în ploaie de bucurie, după trei ani de secetă în Australia

Oamenii au dansat pe străzi de bucurie, după trei ani de secetă în Australia. Cele mai abundente ploi înregistrate în ultimii trei ani au căzut weekendul trecut în anumite regiuni de pe coasta estică a Australiei, spre bucuria fermierilor şi a crescătorilor de animale, deşi, cel mai probabil, aceste precipitaţii nu vor fi suficiente pentru a contrabalansa pe deplin efectele negative ale secetei severe care a afectat în ultimii ani producţia de cereale din această ţară, informează Agerpres.

Biroul de Meteorologie din Australia a anunţat că în anumite zone din statul New South Wales precipitaţiile au fost de aproape 100 mm în cursul zilei de duminică.

Ploile au fost întâmpinate cu mare bucurie în oraşe precum Bourke, aflat la 800 de kilometri nord-vest de Sydney, unde oamenii au început în luna aprilie să extragă şi să consume apele subterane locale.

Apa subterană, denumită şi „apă de foraj”, este uneori contaminată cu minerale sau substanţe chimice, întrucât acel flux de apă se infiltrează prin depozite acvifere aflate sub scoarţa terestră.

Dans în ploaie, după secetă

„Această ploaie atât de necesară va aduce atât de necesara alinare şi multe zâmbete pe feţele oamenilor din întregul ţinut”, a declarat Oliver Gordon, un locuitor din Bourke.

Unul dintre rezidenţii extrem de fericiţi a fost tatăl său, Andrew, care poate fi văzut într-o înregistrare video distribuită pe reţelele de socializare dansând în ploaie şi rostogolindu-se în bălţile formate pe terenurile îmbibate cu apă.

Va fi nevoie însă de mai multe precipitaţii pentru a şterge efectele unei secete care a afectat în ultimii trei ani regiuni extinse din sud-estul Australiei, ducând la transformarea păşunilor în terenuri complet uscate şi obligându-i pe fermieri să achiziţioneze furaje costisitoare pentru a-şi ţine în viaţă turmele şi cirezile de animale.

Potrivit unor analişti, este posibil ca aceste precipitaţii să fi venit prea târziu pentru a salva recoltele de cereale, în contextul în care recoltarea lor va începe peste câteva săptămâni, deşi ploile căzute îi vor ajuta în mod evident pe crescătorii de animale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.