Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Acțiuni în forță ale Poliției. Vânzătorii de petarde și artificii, ,,vânați” de oamenii legii

Pentru prevenirea producerii accidentelor provocate de utilizarea ilegală și necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, Inspectoratul de Poliție Județean Satu mare continuă să informeze persoanele asupra pericolului la care se expun, prin nerespectarea instrucțiunilor existente pe eticheta fiecărui articol pirotehnic. În perioada următoare, vor fi demarate acțiuni de verificare a legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.

Având în vedere aproprierea sărbătorilor de iarnă, context în care este necesară informarea cetățenilor cu privire la prevederile legislației referitoare la regimul articolelor pirotehnice, facem următoarele precizări:

Persoanele juridice autorizate:

  1. nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât articole pirotehnice din categoriile pentru care au fost autorizate;
  2. nu pot comercializa către populaţie articole pirotehnice din categoriile F2-F4. Obiectele pirotehnice din categoria F1 pot fi comercializate către populaţie tot timpul anului;
  3. organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului de poliţie judeţean, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Referitor la persoanele fizice, dacă au vârsta de peste 18 ani, pot deține și folosi în scop de divertisment doar articole pirotehnice din categoria F1 pe tot timpul anului.

Articolele pirotehnice din categoriile F2 – F4, P.2 şi T.2 nu pot fi confecţionate, importate, comercializate sau folosite de către persoanele fizice.

În contextul apariției pe piața românească a articolelor pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, facem precizarea că acestea nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea acestora fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau altor categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic.

Nerespectarea prevederilor legale în aceste cazuri atrage sancțiuni de natură penală sau contravențională, după caz.

Iarna trecută, în cadrul acțiunii „Foc de Artificii”, la nivel național, au fost desfășurate peste 3.500 de acțiuni de verificare a legalității operațiunilor cu articole pirotehnice. În urma acestora, polițiștii au indisponibilizat peste 37 de tone de materiale pirotehnice, au constatat peste 1.300 de infracțiuni și au aplicat amenzi contravenționale în valoare de aproape 300.000 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.