Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Concluzia Poliției în cazul accidentului mortal din județ. Pieton spulberat de un camion

Pieton spulberat de un camion. Polițiștii sătmăreni au dat publicității primele concluzii în cazul accidentului produs ieri seara în localitatea Vama, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața.

Ce spune Poliția:

Joi, 19 decembrie, în jurul orei 18.20, Poliţia a fost sesizată că în localitatea Vama pe drumul național, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane. Un orădean de 40 de ani, care se deplasa cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, a surprins şi accidentat un pieton care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă a drumului, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante.

În urma impactului, pietonul în vârstă de 52 de ani, din localitatea Negrești Oaș a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.