Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Doi polițiști sătmăreni, scăpați de acuzațiile de corupție. Dosarele au fost desființate

Tribunalul Bihor a pronunțat încă o sentință de achitare într-un dosar de corupție instrumentat de un controversat procuror din cadrul DNA Oradea, Ciprian Man. Potrivit Luju.ro, este vorba de doi polițiști sătmăreni și un afacerist trimiși în judecată într-un dosar de corupție. Ciprian Man este suspect, alături de un alt procuror, Cristian Ardelean, într-un dosar instrumentat de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Cei trei au fost trimiși în judecată pentru dare și luare de mită, însă nicio acuzație nu a fost reținută de instanță. Achitările au fost pronunțate, potrivit Luju.ro, pe 9 decembrie 2019, de Tribunalul Bihor pentru comisarul șef Vlad Nicolae Boșca, fost sef al Serviciului de Investigatii Criminale din IPJ Satu Mare, acuzat de luare de mită, agentul de poliție Felician Gheorghe Jurj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Satu Mare, acuzat de complicitate la luare de mită și pentru Mihai Crișan, administratorul unei societăți comerciale, acuzat de dare de mită.

Procurorii l-au acuzat pe Vlad Boșca că a primit 4.000 de lei, de la omul de afaceri, prin intermediul agentului de poliție Felician Jurj, sub formă de sponsorizare, pentru a acoperi cheltuielile de deplasare pentru cei doi politisti si sotiile lor, la un turneu de fotbal din Olanda, organizat de IPA (Asociația Internațională a Polițiștilor). În schimb, polițiștii ar fi coordonat urmărirea penală într-un dosar penal, în care Mihai Crișan era acuzat de comiterea unor fapte cu violență, astfel încât să blocheze trimiterea sa în instanță.

Tribunalul a dispus achitarea celor trei inculpați pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penala”, însă hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Oradea.

Sursa: evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.