Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Fedorca: ,,Anul 2019 a fost foarte prolific pentru Negrești-Oaș”

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că anul 2019 ,,a fost unul foarte prolific” pentru Negrești. Edilul spune că anul care e pe cale să se încheie a fost unul al investițiilor, un an în care s-au continuat proiecte vechi, s-au semnat noi contracte și s-au pregătit noi proiecte.

Aurelia Fedorca a declarat că în acest an, la Negrești, s-au pregătit 32 de proiecte mari, în valoare de 32 de milioane de euro din fonduri europene, guvernamentale și proprii. ,,Prioritatea a fost investiția în educație, modul în care educăm copiii, aici sunt nouă proiecte în valoare de 6,2 milioane de euro”, a precizat primarul orașului Negrești-Oaș.

Fedorca a mai precizat că s-au semnat contracte în valoare de 3,4 milioane de euro pentru reabilitarea a 20 de blocuri din oraș. De asemenea, mai spune edilul, au fost finalizate 22 de străzi, iar până în anul 2024 se va moderniza și ultimul capăt de stradă cu apă și canalizare. ,,Este în implementare un mare proiect de apă-canal, în urmă cu o lună s-a semnat contractul, iar în cel mai scurt timp intră în licitație”, a conchis primarul Negreștiului.

 

 

4 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Tanti aista traieste intr-o lume paralela. Apoi a luat-o pe coaja la europarlamentare si ca sa fie sigur la prezidentiale Iohannis a castigat claaar cum nu se mai putea la Negresti! Nu-i asa x-ulescu cel cu cursul valutar? Va dati seama ce poate fi an electoral prost daca anul asta dupa dansa este foarte bun! Din victorie in victorie vom cadea in prapastie. Ce spuneti? A, la buzunare totul e OK!

  2. Anti c-block Răspunde

    Hai la o bere, las-o pe tanti că vin sărbătorile.

  3. cârcotaş Răspunde

    După Dex iepurii pot fi prolifici nicidecum anii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.