Ultima actualizare: azi, 10:01

Locale

Incendiu la o casă de locuit din Drăgușeni

Sâmbătă dimineață, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Turț cu o autospecială de stingere a incendiilor și pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U. Turulung (cu autospeciala aflată în dotare) au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei case de locuit din localitatea Drăgușeni.
Forțele de intervenție au reușit să localizeze şi să stingă focul în scurt timp, astfel că acesta nu s-a propagat la restul încăperilor sau la acoperiş. În urma evenimentului s-au degradat: aproximativ 6 mp de material lemnos, tencuiala și hornul.

Deși temperatura de afară este destul de plăcută, începutul sezonului rece a debutat cu incendii la case iar principala cauză o reprezintă coșurile, canalele sau burlanele de evacuare a fumului, cu defecțiuni, necurățate sau amplasate necorespunzător.

#Reguli de folosire a coşurilor şi a burlanelor pentru evacuarea fumului:

?coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
?se va evita încastrarea, în coşuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului;
?coşurile se vor prelungi deasupra acoperişului cu cel puţin 80 cm;
?se va realiza curăţarea coşurilor de evacuare a fumului, de către personal specializat în domeniu.

Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.