Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Ajutoare alimentare și produse de igienă pentru persoanele defavorizate din județ

Începând de astăzi, 06.01.2020, în judeţ se distribuie către primării pachetele cu produse de igienă în cadrul POAD 2019-2021, program derulat în baza HG nr. 784/2018 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate şi a acordului de cooperare încheiat între Instituţia Prefectului Judeţul Satu Mare şi Ministerul Fondurilor Europene.

Ca şi element de noutate, în cadrul acestei ediţii POAD se vor distribui pe lângă cutiile cu alimente şi cutii cu produse de igienă, respectiv periuţe şi pastă de dinţi, săpun lichid, şampon pentru copii şi adulţi şi detergent de rufe.

Numărul de beneficiari în acest an este de 20.678 persoane, încadrate în următoarele forme de asistenţă socială:

– persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (VMG) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei (ASF) acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei.

Dacă există excedent de pachete, acestea vor fi distribuite persoanelor aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate.

Faţă de ediţia anterioară (2015/2016), numărul de beneficiari este mult redus – de la aproximativ 65.000 persoane la aproape 21.000 persoane, atât datorită restrângerii categoriilor de beneficiari (de la 7 la 2) cât şi  a reducerii  la nivel judeţean a numărului de beneficiari ai principalelor prestaţii sociale (ASF şi VMG).

În acest moment moment se distribuie către depozitele primăriilor doar pachetele cu produse de igienă, achiziţia publică centralizată (la nivel naţional) pentru pachetele cu alimente este în derulare. Distribuţia pachetelor de igienă către beneficiarii finali se va derula în perioada 13-17 ianuarie 2020.

Lista cu numărul de beneficiari pe fiecare UAT din județ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.