Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Asociația Pro Infrastructură: Centura Satu Mare, subfinanțată. Proiectul s-ar putea bloca

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură acuză noua lege a bugetului de stat, promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis. Deși se spunea că vor fi prioritizate principalele investiții pe fonduri europene aflate în derulare, lucrurile nu par să stea așa, spun cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Aceștia susțin că mai multe investiții ar fi subfinanțate, cum ar fi Autstrada Sebeș – Turda, sau Drumul expres Craiova – Pitești. Printre celelalte proiecte care se află în aceeași situație, spun cei de la Asociația Pro Infrastructură, se numără și Varianta de Ocolire a municipiului Satu Mare.

,,Alte proiecte subfinanțate în 2020 în opinia noastră ar fi A3 Autostrada Transilvania și A3 Râșnov-Cristian, centurile Satu Mare, Timișoara, Rădăuți, reabilitarea DN76, realizarea studiilor pentru Autostrada Timișoara-Moravița, realizarea studiilor pentru modernizarea căilor ferate București-Giurgiu și Cluj Napoca-Oradea sau dublarea căii ferate între Mogoșoaia și Balotești. Solicităm premierului și ministrului Transporturilor să demonstreze și cu fapta, nu doar cu vorba, că sunt mai competenți decât predecesorii lor!”, spun cei de la Pro Infrastructură.

 

 

19 comentarii

  1. Karma Răspunde

    Pai trebuiau finantate serviciile secrete si recompensati toti lacheii care l-au sprijinit ptr Inca un mandat, plus “guvernul meu”. Acuma mucles si suportati consecintele! Iohannis ati vrut?! Asta aveti! Natie de imbecili! Guvernul “nu avem bani” va va da’ exact ce meritati!

  2. 007 Răspunde

    Karma,numai imbecililor le e indiferent ce opinie au si ce agramatisme posteaza,vorba lui CAMIL PETRESCU.
    Prin afirmatia tampa ,,Natie de imbecili!” ne-ai dat de inteles ca in mintea(?)ta, tu si PSD-ul, sunteti o alta natie.
    Daca stam bine si analizam doar tu si PSD-ul tau ati degajat si degajati atata ,,inteligenta si cinste “in jurul nostru, incat ne trebuie … vreo suta de puscarii si mii de ani lumina sa atingem o minima normalitate ca tara?!

  3. Satmarean Răspunde

    Aoleu. Pai tocmai au venit la guvernare, fara sa-i aleaga nimeni, sa spuna ca subfinanteaza! Pai nu ei sunt cei de dreapta care fac numai investitii ?????? Daca ei nu fac ,cine atunci? In toamna vine iar….ciuma rosie???!!!!!

    • Altu Răspunde

      Păi de unde bani, când tot ce produce țara asta se duce pe salariile bugetarilor și pensii?

      • Vasile Răspunde

        Ai văzut ce ai scris? Hai sa renunțăm la bugetari. Însă : sper ca atunci cand vei avea o apendicită perforata sa o tratezi acasa sau sa iti angajezi profesori la domiciliu pentru studiile copilului tau. Gândește inainte sa deschizi gura(sa testezi pe telefon)

  4. Gugu Styuk Răspunde

    Unde-s gunoaiele useriste sa strige acum ”jos ciuma rosie” ??!!!!Dar gunoaiele pedelistopeneliste care s-au kkt pe ei numai sa ajunga la putere???!!!Daca nu e gata centura anul acesta,asa cum a fost prevazut in grafic,merita scuipate pe strada toate aceste gunoaie !!

    • x-ulescu Răspunde

      un exemplu de prostie liberala !! vor mai urma si altele !! si vor mai fi imbecili care sa-i voteze !!

    • Altu Răspunde

      De ce nu a fost terminată în octombrie 2019 cum era prevăzut,ce a făcut ciuma roșie 3 ani. Cucu s-a lăudat in toamnă că e făcut 40% ,in condițiile in care trebuia terminată. Acum într-un an să facă 60 %. Votează ciuma și va fi gata peste 10ani.

  5. Pepene galbene Răspunde

    Multumim PNL! CIUMA GALBENA!!!

  6. Adrian Răspunde

    Au primit autorizatie de constructie in Iunie 2018…eu zic ca in 18 luni chiar au avansat binisor…final de 2020 pentru darea in folosinta e fantezist, in acest ritm termina in vara lui 2021…3 ani pentru un asemenea proiect, nu e rau…chiar si pentru tarile din vest

    • Altu Răspunde

      Termenul de execuție a fost de 18 luni ( se poate verifica, scrie peste tot ),de ce nu e gata? Acum s-a prelungit un an, și tot așa încă zece ani. Văi și amar de noi care suntem conduși de toți hoții și incompetenții

      • c-block Răspunde

        Dacă te uiți atent pe alocările de fonduri prevăzute pentru investiție doar abia prin 2024 dau ceva bani dar și ăia puțini. Păi cum să se gate proiectul dacă nu se plătesc facturile curente??? Plătește firma executantă din jeb? M-aș mira. Da’ nu ar fi mai cinstit dacă ați spune că noi vrem proiectul ăsta dar nu avem bani de investiția asta în loc să mințiți cu nerușinare? Și domnul Albu, până la urmă despăgubirile când se vor da oamenilor? Ce termen galactic propuneți? Paștele Cailor? La sfântu’ așteaptă? Vă bateți joc de oameni. Apoi la vot veți avea surprize. Și iar câștigă pseudocomuniștii. Cine e de vină oare? Încălzirea globală?

      • Adrian Răspunde

        18 luni era din start un termen fantezist, impus de niste incompetenti din CNAIR care nu prea au habar sa dea un termen realist pentru astfel de proiecte…imi mentin parerea ca daca termina in 3 ani e foarte bine. Sunt totusi 7 structuri+19km+pod somes+ vreo 7 intersectii…eu zic ca si mai realist este dec.2021

  7. IOANA Răspunde

    PNL = CIUMA GALBENA

    PNL = CIUMA GALBENA

    PNL = CIUMA GALBENA

    PNL = CIUMA GALBENA

    PNL = CIUMA GALBENA

  8. y Răspunde

    Eu de rușine în locul parlamentarilor noștri aș propune o strângere de fonduri. Văd că altfel nu se poate. Aș sugera și un schimb de experiență cu vecinii din vest (aparent ei se descurcă mai bine în acest domeniu) dar mi-e frică că o să primesc un camion de “felicitări” de la “apărătorii patriei”.
    Serios, eu i-aș scutura bine pe parlamentarii noștri. Pe toți. De fapt pentru ce sunt ei??? Centura ioc, podul trei ioc! Dar la vot să fim prezenți, nu?? Igaz???

  9. koma Răspunde

    astia de vorobesc intre ei pare un singur personaj. ce fel de comenturi sunt aiastea domnule karma? sunteti de tot risu’ curcilor!

  10. Daniel Dragos Răspunde

    Toti pesedistii s-au gasit sa comenteze. Eu incredere in Adrian Cozma si Radu Bud, care au spus ca centrua va fi terminata la timp. Adrian Cozma- primar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.