Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Avertizare ANM. Meteorologii anunță Cod galben de ninsori și vânt puternic

Cod galben de ninsori şi vânt puternic în mare parte din ţară. Meteorologii au emis  atenţionări cod galben de ninsori şi vânt puternic, valabilă de sâmbătă după amiază până luni dimineaţă, la ora 6.00. De asemenea, meteorologii au emis și o informare meteorologică, valabilă până luni seara, la ora 22.00.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), sâmbătă și duminică, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Luni, vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali.

Meteorologii anunţă că în centrul, vestul, nordul și nord-estul ţării vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș. Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale.

Avertizarea ANM de tip cod galben vizează zona de munte şi intră în vigoare sâmbătă, la ora 18.00, fiind valabilă până  luni la ora 6.00. La începutul intervalului în Carpații Occidentali, iar din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (4/5 ianuarie) mai ales în Carpații Meridionali, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, vântul va sufla cu peste 90 – 100 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.