Ultima actualizare: azi, 21:34

Locale

FOTO. Un celebru personaj din “La casa de Papel”, la Satu Mare

Un celebru personaj din “La casa de Papel” a fost zilele trecute la Satu Mare. Darko Peric, cel care l-a interpretat pe Helsinki, din celebrul serial a savurat o cafea la mall-ul din Satu Mare.

Darko Perik s-a născut în Kladovo, un mic orășel din Iugoslavia, iar în 1991, din cauza războiului din Iugoslavia, părinții săi au decis atunci ca fiul lor să studieze medicina, iar Darko a fost trimis la Facultatea de Medicină Veterinară din București, unde actorul și-a redescoperit pasiunea pentru cinematografie și teatru, mulțumită prietenilor săi de la Academia Română de Film, scrie Kiss Fm.

Darko a combinat pasiunea pentru teatru cu studiile de medicină, iar în 1994, acesta s-a mutat la Timișoara, pentru a-și continua facultatea. Actorul a locuit timp de șase ani în Timișoara, unde a cântat în trupe punk și hardcore, fiind implicat în organizarea mai multor evenimente culturale. De-a lungul carierei, Darko a întâlnit diverși artiști care l-au convins să se mute în Berlin, unde a fost implicat în diverse proiecte cinematografice.

În 2004, Darko s-a mutat în Barcelona, unde a fost cooptat pentru câteva show-uri ale televiziunii locale TV3, urmând ca primul său job important să fie în serialul „Crematorio” pentru Canal +, în 2010. Totuși, rolul care l-a ajutat să dea lovitura în industrie a venit puțin mai târziu, în 2016, când Darko a interpretat rolul lui Oso, un gangster ucrainian, în filmul „Mar de plastico”.

Din 2017, Darko Peric a obținut rolul lui Helskinki, în serialul  „La Casa de Papel”, care s-a dovedit un succes internațional, fiind premiat la categoria Best Drama, în cadrul galei Emmy Awards.

FOTO: Vlad Toth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.