Ultima actualizare: azi, 20:09
Externe

GALERIE. Dezastrul din Australia, în imagini. Zeci de oameni și-au pierdut viața!

Australia este devastată de incendii. Cel puțin 20 de persoane au decedat, alte câteva zeci sunt date dispărute şi peste 1.300 de locuinţe au fost mistuite de flăcările de vegetație ce au izbucnit în urmă cu câteva luni. Pe lângă pierderile de vieți omenești, nu mai puțin de 500 de milioane de animale au fost ucise de flăcări, printre care se numără mii de urși koala, reptile și păsări.

Tensiunea atinge cote maxime în Australia, acolo unde a ars o suprafață mai mare decât Elveția. Incendiile au început în septembrie, când în Australia încă era primăvară, și nu dau semne să se oprească. Temperaturile ridicate şi vânturile puternice au alimentat incendiile de vegetație, iar focul continuă să înghită o suprafață tot mai mare în sud-estul țării, fumul ajungând tocmai până în Noua Zeelandă.

Sute de persoane blocate într-un oraş înconjurat de incendii au început să fie evacuate, iar autorităţile spun că există riscul ca incendiile de vegetaţie care afectează ţara să se agraveze în acest weekend, când temperaturile ar putea depăşi 40 de grade Celsius. De asemenea, în afara supermarketurilor şi a benzinăriilor din apropierea zonelor ce prezintă un grad ridicat de pericol s-au format cozi lungi, atât locuitorii cât şi turiştii dorind să se aprovizioneze pentru a se refugia în adăposturi subterane sau pentru a fugi.

Un echipaj de pompieri din Australia a fost nevoit să treacă, la propriu, prin foc, după ce mașina în care aceștia se aflau a fost înconjurată de flăcările produse de incendiile de vegetația din zona South of Nowra, Pompierii s-au adăpostit în mașina care a accelerat prin frontul de incendiu care se propaga în jurul lor.

Numărul morților crește pe măsură ce condițiile se agravează

Foto: Philipe Francois

Un comentariu

  1. Ionica Răspunde

    In cativa ani se duce lumea pe p..a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.