Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

PSD Satu Mare și PES Satu Mare susțin campania pentru introducerea salariului minim european    

Județul Satu Mare a fost reprezentat la Forumul Național PES activists România de deputatul Ioana Bran, Ciprian Crăciun – prim-vicepreşedinte PES la nivel naţional şi preşedinte al PES Satu Mare, Alina Chiş – vicepreşedinte PES municipiul Satu Mare şi Angel Bustan – vicepreşedinte PES Satu Mare. 

PES activists România a organizat sâmbătă, 18 ianuarie 2020, la Bucureşti, Forumul Național PES activists România. Tematica aleasă, „Un nou contract social european – 300 de activişti pentru un mesaj de stânga european“, a generat o dezbatere interactivă cu privire la proiectele de politici publice de stânga necesare la nivel naţional şi european.

În contextul propunerilor aflate în dezbatere la ora actuală în Uniunea Europeană, preşedinte-coordonator al PES activists România, Victor Negrescu, s-a referit la necesitatea introducerii unui salariu minim la nivel european.

„Salariul minim european reprezintă soluţia optimă pentru a reduce decalajele între cetăţenii europeni. Permiţând accesul la oportunităţi egale şi promovând standarde minime europene, putem crea Europa socială şi transforma Uniunea Europeană într-un simbol al dezvoltării şi bunăstării la nivel global. Ca o încununare a eforturilor stângii europene din ultimele două decenii, noua Comisie Europeană s-a angajat în faţa Parlamentului European să introducă salariul minim la nivelul Uniunii Europene. Din păcate, dreapta acţionează, în continuare, strict în defavoarea acestui deziderat. Introducerea unui salariu minim european ar permite angajatului plătit astfel să poată supravieţui cu sumele încasate, ar contribui la reducerea şomajului voluntar şi, în consecinţă, ar degreva bugetele naţionale de anumite cheltuieli, ar permite o distribuţie mai echitabilă a profiturilor la nivel european, şi, nu în ultimul rând, ar limita exodul social şi fenomenul de brain drain. Nu trebuie să uităm nici faptul că, la nivelul statelor membre, ţara noastră a înregistrat în ultimul deceniu cea mai amplă creştere a salariului minim la nivel naţional, creştere accentuată în ultimii doi ani de guvernare social-democrată, în ciuda opoziţiei partidelor de dreapta, majorarea salarială netă fiind de aproape 40% între 2016 şi 2019“, a subliniat inițiatorul apelului lansat de cei 300 de activişti.

Prezent la eveniment, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat: “Campania pentru un salariu minim european este o campanie pentru oportunități egale la nivelul Uniunii Europene. Ne dorim mai multă Europă, dar o Europă socială”. Acesta a declarat că Partidul Social Democrat va susține campania lansată de PES activists România.

“Este important ca Europa să devină mai socială, nu doar să apere interesele marilor corporații multinaționale, ci să apere și interesele cetățenilor”, a completat Marije Laffeber, secretarul general adjunct al Partidului Socialiștilor Europeni. Socialiștii europeni au fost de altfel susținuți de liderii sindicați și din mediul asociativ prezenți la eveniment.

Prezent la eveniment, Ciprian Crăciun – primvicepreşedinte PES la nivel naţional şi preşedinte al PES Satu Mare a susținut nevoia unui salariu minim european. În acest sens, organizația județeană Satu Mare pregătește în perioada următoare lansarea campaniei și va organiza mai multe acțiuni destinate susținerii inițiativei lansate de PES activists România.

Totodată, în cadrul reuniunii, PES activists România a prezentat propunerile sale privind un nou contract social european, ideile sale pentru reconstrucția stângii românești, precum și o serie de direcții de acțiune cu caracter european ce urmează a fi promovate de organizație în perioada următoare, sub forma unui decalog progresist:

  1. Drepturi sociale: Adaptarea codului muncii pentru a permite reprezentarea intereselor salariaților și promovarea dialogului social – exemplu: respectarea orelor de program pentru salariați;
  2. Europa: Lansarea unor propuneri pentru viitorul Uniunii Europene care să țină cont de nevoia de coeziune, transparență și bunăstare solicitate de cetățenii europeni;
  3. Stoparea privilegiilor: Eliminarea imunității pentru toate funcțiile publice și raportarea veniturilor la salariu mediu național;
  4. Diaspora: Promovarea unui program național privind sprijinirea reîntoarcerii acasă și creșterea reprezentării diasporei în procesul decizional național;
  5. O taxare corectă: Introducerea impozitului progresiv printr-un dialog cu actorii sociali și taxarea veniturilor realizate în România conform legislației europene;
  6. Participarea politică a tinerilor: Reducerea vârstei pentru a candida la funcții publice la 18 ani;
  7. Reforma administrativă: Promovarea unui proiect destinat regionalizării României și sprijinirii dezvoltării echilibrate a țării;
  8. Digitalizare: Dezvoltarea unui program național de digitalizare a sistemului public, introducerea educației digitale pentru toate categoriile de vârstă, promovarea inovației digitale și introducerea treptată a sistemului de vot electronic;
  9. Stimularea implicării civice: Crearea unui nou sistem de stimulare a contribuțiilor individuale și din partea mediului privat la activități și acțiuni în domeniul educației, sănătății, protecției mediului, sportului și cercetării;
  10. Parteneriatul pentru dezvoltare sustenabilă: Dezvoltarea unui parteneriat național cu actorii sociali, mediul asociativ, mediul academic și toți ceilalți actori interesați privind strategia de dezvoltare sustenabilă a României.

„Am lansat în dezbatere zece teme progresiste, curajoase, care pot sta la baza unui nou contract social european, și de ce nu, pot reprezenta catalizatorul unui nou parteneriat social pentru țara noastră. Așa cum v-am obișnuit, PES activists România este una dintre cele mai dinamice structuri de stânga la nivel național și european, un veritabil laborator de idei, care promovează în mod consecvent mesajul european, dar și valorile de stânga și nevoia de profesionalism“, a declarat Victor Negrescu.

Evenimentul a reunit peste 300 de militanți PES din toată țara, reprezentanţi de marcă ai Partidului Social Democrat, în frunte cu preşedintele interimar Ion-Marcel Ciolacu, membri ai Partidului Socialiştilor Europeni, precum secretarul general adjunct Marije Laffeber, şi responsabilul pe Europa Centrală şi de Est, Konrad Golota, exponenți ai mediului sindical, precum preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, preşedintele şi fondatorul Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, şi liderul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater“, Anton Hadăr, reprezentanţi ai mediului academic, exponenţi ai mediului asociativ, printre care Julian Schulte, reprezentant Friedrich Ebert Stiftung în România, dar şi numeroşi reprezentanți ai mass-media.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

PES activists România este o reţea a membrilor și simpatizanților de stânga interesați de politica europeană, creată în anul 2007 și care reunește peste 10.000 de membri la nivelul întregii țări. PES activists România, recunoscută ca organizație parteneră a Partidului Social Democrat, susţine activitatea Partidului Socialiştilor Europeni, constituind în acelaşi timp sursa revendicărilor şi propunerilor europene. Organizaţia se mândreşte cu o medie de trei evenimente pe lună şi aproximativ 500 de acţiuni desfășurate de la înfiinţare.

8 comentarii

  1. Vatra Răspunde

    Povesti de adormit copii.

  2. cârcotaş Răspunde

    Foarte bine că susţineţi. Dar cu grila de salarizare a parlamentarilor faţă de salariul minim cum rămâne? E corectă? Sau de aceea susţineţi…? Lua-v-ar gaia!

  3. Mae Răspunde

    Nu mai scăpăm da imbecilii ăștia !!!,râia asta nu mai plecă doamne ferește de voii

  4. Ruben Răspunde

    No todieraș, da numa nu tie baji în samă, și ai luat-o și pă fătuca lu nelu palincaroșu să hi mai ocoș?

  5. Eu Răspunde

    Ce ati realizat spuneti ne, nu ce sustineti. V ati dus acolo sa va puneti fundu pe un scaun si acuma va laudati in ziar ca sustineti o cauza dar fara realizari

  6. Corodan Răspunde

    Felicitări domnule Crăciun, felicitări domnișoară Bran va susțin necondiționat!

  7. Kkt Răspunde

    Felicitări Crăciun.’ Micle’ .. Cu astea ca voi vom câștiga mai ales cu Bujor ” Les va câștiga PSD în Satu Mare…… RUȘINE MICLE care nu știe a vb este și consilier local…. Vă face de tot… Vă vinde…

  8. Eliade Răspunde

    Alinuca lu Chiș.. tu la PES… Activits… Da ce realizări ai în organizație…. A pardon.. Vei fi directoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.