Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

Razii de amploare în Tășnad! Sute de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate

Polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad au organizat la data de 15 ianuarie, o acțiune în sistem integrat cu sprijinul mai multor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, pe raza orașului Tășnad și satelor aparținătoare, în vederea prevenirii faptelor antisociale.  

La data de 15 ianuarie, în intervalul orar 06.00 – 12.00, polițiștii Poliției oraș Tășnad au organizat pe raza de competență, o acţiune preventiv-reactivă în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciul de Investigații Criminale Satu Mare, Serviciul Rutier Satu Mare, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și jandarmi.

Astfel, cei 32 de poliţişti și 6 jandarmi, care au participat la acțiune au legitimat peste 340 de persoane, au controlat peste 80 de autoturisme și au condus la sediul poliției pentru identificare 12 persoane. Totodată, au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 29.000 de lei, și au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 250 de lei.

De asemenea, în cadrul acțiunii organizate polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost depistat și identificat în trafic, un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat că cel în cauză avea o îmbibație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Iar activitățile desfășurate de polițiștii de investigații criminale au dus la identificarea persoanei care la data de 14 ianuarie, ar fi sustras o bicicletă din imobilul unei persoane din Tășnad, ca fiind un bărbat, de 38 de ani, din aceeași localitate. În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.