Biroul Permanent Naţional PSD a decis astăzi, pe lângă numirea preşedintelui interimar al filialei judeţene, în persoana lui Ionuţ Oneţ, şi un comitet de conducere judeţean care poată să organizeze alegerile locale.
Vicepreşedintele PSD responsabil cu regiunea de nord vest, Gabriel Zetea, a declarat, pentru PortalSM, că această conducere este capabilă de organizarea alegerilor locale.
“A fost numit un preşedinte interimar în persoana lui Ionuţ Oneţ şi a fost numită o conducere interimară formtă din totalitatea primarilor PSD din judeţ şi a celor doi parlamentari. Această conducere va fi până la momentul în care se vor putea organiza alegeri, fără a exista presiunea timpului, alegerile interne pot fi organizate chiar şi după alegerile locale”, a declarat Gabriel Zetea.
Astfel, din conducerea partidului fac parte senatorul Gabriel Leş, deputatul Ioana Bran şi primarii PSD din judeţul Satu Mare.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a aflat vineri la Satu Mare pentru a desemna un președinte al filialei județene a PSD, însă nu a putut desemna liderul deoarece “era un moment de tensiune”
“Era un moment de tensiune în care lumea se contesta şi eu nu am putut să legitimez astfel de alegeri. Cred că PSD are capacitatea să organizeze nişte alegeri corecte şi necontestate şi doresc să găsesc calea să se ajungă la aşa ceva, şi o voi găsi. Presupun că va fi o decizie a Biroului Permanet Naţional sau a CEX-ului, se va stabili dacă fosta conferință s-a anulat, numim un nou interimat, dacă va fi o conducerea bicefală, sunt foarte multe variante venite în primul rând de la primari. O să le cântărim pe fiecare în partea şi sper să luăm cea mai bună decizie. Idealul este să fie o conferinţă de alegeri cu o conducerea aleasă”, a spus Marcel Ciolacu.