Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

Un individ a dat o nouă spargere, după ce a fost eliberat în baza recursului compensatoriu

Un individ a dat o nouă spargere, după ce a fost eliberat în baza recursului compensatoriu. Un tâlhar de 37 ani din Aleşd, județul Bihor, eliberat condiţionat toamna trecută de judecătorii sătmăreni în baza recursului compensatoriu, a ajuns din nou în spatele gratiilor, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a furat bani dintr-o locuinţă din Oradea, iar apoi a încercat să spargă sediul unei societăţi comerciale, titrează jurnaliștii de la eBihoreanul.

Potrivit sursei citate, în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 2019, în intervalul orar 09.00 – 09.40, bărbatul a intrat într-un imobil din Oradea, pe ușa neasigurată, şi a furat 1.900 lei din dormitorul locuinței. O lună mai târziu, pe 26 decembrie anul trecut, în jurul orei 13.45, a intrat în sediul unei firme orădene şi a cotrobăit prin birouri, fiind însă surprins de administratorul societății, dar a scăpat cu fuga.

Hoţul este multirecidivist, din 2009 având numeroase condamnări pentru zeci de furturi comise în judeţele Bihor, Arad şi Cluj. Bărbatul a fost eliberat condiţionat ultima dată în octombrie anul trecut de Judecătoria Satu Mare, în baza recursului compensatoriu, după ce a executat o parte din pedeapsa de 6 ani şi 162 de zile dispusă în 2015 de instanţele din Cluj, unde a jefuit, în decurs de 24 ore, mai mulţi clienţi ai unei pensiuni şi o biserică adventistă din municipiul Cluj Napoca.

Marți, bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar apoi şi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, măsură pe care o poate contesta la Tribunalul Bihor.

Sursa: eBihoreanul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.