Ultima actualizare: azi, 12:31

Locale

ACTUALIZARE. Eleva ucisă în Satu Mare. Iubitul a recunoscut totul, i-a dus pe anchetatori la cadavru

ACTUALIZARE. Eleva ucisă în Satu Mare. Iubitul a recunoscut totul, i-a dus pe anchetatori la cadavru. Noi detalii ies la iveală în cazul tinerei găsite moarte în județul Satu Mare. Potrivit informațiilor Portal SM, Carmen T. a fost îngropată la 50 m de la marginea drumului, informația fiind confirmată chiar de făptaș (n.r. – iubitul fetei).
Trupul neînsuflețit al fetei ucise a fost găsit între localitatea Atea și comuna Dorolț.
Carmen T., tânăra găsită moartă pe un câmp din zona comunei Dorolț, județul Satu Mare, a fost ucisă în cursul zilei de joi, 5 martie, potrivit IPJ Maramureș. Principalul suspect este iubitul ei, în vârstă de 21 de ani, ce a fost prins și reținut, azi noapte, în Vama Petea, în timp ce voia să iasă din țară.

„Pe baza materialului probator administrat de către polițiștii Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș, la data de 8 martie 2020, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, măsura dispusă fiind confirmată de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Prin ordonanța din 9 martie 2020, ora 04.20, s-a dispus extinderea urmăririi penale în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind efectuate în continuare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. Din probele administrate până în prezent, rezultă indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că persoana vătămata a fost victima unei infracțiuni contra vieții comisă la data de 5 martie 2020”, transmite IPJ Maramureș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.