Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Donații de zeci de mii de lei pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare

În fața eforturilor pe care Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare le face zi de zi pentru a achiziționa în timp cât mai scurt materialele și echipamentele de protecție, dar și aparatura necesară combaterii noului virus COVID 19, mai mulți sătmăreni s-au arătat dornici să ajute.

Prin grija a două firme sătmărene, S.C. Derșidan și S.C. Gordius care au donat suma de 33.500 de lei, spitalul va putea achiziționa un aparat de gazometrie.

,,Aparatul este folosit pentru diagnosticarea și monitorizarea corectă a insuficienței respiratorii acute și cronice, determină concentrația de CO2 și O2 în sânge, pH-ul, echilibrul acido-bazic și electrolitic. Este necesar în terapia corectă  a afecțiunilor respiratorii” a explicat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, dr. Ioan Sergiu

O mână de ajutor a fost dată spitalului de către Asociația Uniți pentru Satu Mare care a donat 80 de dispensere și măști de protecție și a doctorului, Radu Borlan, care a oferit 20 de viziere.

Întrucât unitatea sanitară are o secție funcțională și la Bixad, ajutoarele nu au întârziat să apară, un localnic oferind suma de 26.000 lei, iar un cadru sanitar al secției a donat suma de 1.000 de lei.

Un sprijin în bani a fost oferit și de către SC.VekBan, cu suma de 1.000 de lei.

Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare le mulțumește pe această cale tuturor celor care susțin activitatea spitalului și înțeleg nevoile stringente ale acestuia în perioada de criză prin care trec acum toate unitățile sanitare din țară.

Sursa: Comunicat de presă Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare

2 comentarii

  1. DNA Răspunde

    Marele shmenar Dr. Ioan Sergiu, haverul lui Coica! Abia astept sa-l umfle DNA-ul si pe asta! Insa e posibil sa scape, banuiesc ca acum e mare liberal! Initial fusese pdl-ist, apoi prieten cu psd-istii…deh, depinde in ce directie bate vantul! Garzile de weekend platite dublu sa traiasca! Sergiulica stie de ce! 😉

  2. Adi Răspunde

    Adevarați oameni de bine sunt cei care donează din banii lor ,iar cei ce ne dau nişte produse şi apoi ne dau un cont pentru donații se numesc şarlatani .Se pare că aşa functionează smecheria dentistului cu ecrane de protecție .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.