Ultima actualizare: azi, 12:22
Locale

FOTO. Depozit ilegal de deșeuri în Satu Mare. A intervenit Garda de Mediu

Depozit ilegal de deșeuri în Satu Mare. În urma semnalelor venite, la începutul lunii februarie, din partea unor publicații locale, privind existența unui depozit ilegal de deșeuri, în zona industrială Șoimoșeni, străzile I.L. Caragiale și Mașiniștilor a municipiului Satu Mare, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu, s-a autosesizat și a demarat acțiuni specifice de control pentru identificarea responsabililor și a impunerii măsurilor legale pentru salubrizarea zonei afectate.

În acest sens, au fost derulate un număr de 8 controale la persoane fizice și juridice care erau susceptibile de a avea legătură cu depozitarea necontrolată a deșeurilor, fiind constatate neconformități.

Pentru neconformitățile constatate GNM CJ Satu Mare a aplicat 7 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind 22.000 lei și a impus măsuri cu termene ferme, pentru remedierea acestora. În prezent lucrările de salubrizare au fost începute, urmând a fi finalizate în perioada imediat următoare.

,,Menționăm faptul că în anul 2019 au fost identificate și salubrizate ca urmare a acțiunilor de control desfășurate la nivelul CJ Satu Mare, peste 120 de locații cu depozite de deșeuri de tip municipal și asimilabil, precum și a unor deșeuri provenite din construcții și demolări, care ocupau o suprafață însumată de peste 40 000 metri pătrați”, informează Garda de Mediu Satu Mare.

 

9 comentarii

  1. Nha Răspunde

    Vai de steaua noastra ! Fosta groapa de pe Dr.Botiz – zona pescarus cum a ramas ? Mergeti pe malul drept al Somesului in zona de “ promenada “ promisa . Il invit pe d- nul primar K sa-si faca timp sa se plimbe de la pod Golescu in jos si sa spuna cum ii place

  2. Ionica Răspunde

    Ii si vina autoritatilor da’ si taranii needucati arunca gunoaiele peste tot. Niste gunoaie de oameni. Da lor le trebe masina scumpa , aia ii important

  3. bla Răspunde

    Cu siguranta era ascuns bine. Cineva le-a pus sub o pietricica de nu au vazut autoritatile.

  4. un cunoscător Răspunde

    1. În zonă tot timpul erau gunoaie au mai fost dăți când a fost zona curățată.
    2. Ba era o vreme când unul colecta legal deșeuri reciclabile, nu mai țin minte ce tip.
    3. Cantitatea respectivă nu s-a strâns peste noapte acolo cred că își dă seama toată lumea.
    4. Cineva are un punct de măsurare a calității aerului în zonă de zeci de ani. Ziceți că nu s-a observat?
    5. Să treceți acolo peste o săptămână/două. Veți putea observa cum crește la loc mizeria.

    • Unu' Răspunde

      Păi băi nene, dacă tot cunoști zona, pune-te și fă niște poze cu mașinile dubioase, când le vezi, și anunță gardienii publici!
      Ești părtaș la tot rahatul ăsta, dacă nu iei nicio măsură! Sau poate te-ai obișnuit și îți place să trăiești înconjurat de gunoaie …

  5. un cunoscător Răspunde

    Mai citește odată ce am scris. De unde deduci că nu am sesizat? Am spus că cei în cauză cunosc bine fenomenul de acolo. Mai sunt câteva situații de acest gen prin oraș. Dă pe afară din tine inteligența ce să spun!!! Zona nu prea e chiar așa de accesibilă, mare parte din gunoi vine din împrejurimi. Dar așa cum nimeni nu a observat până acum că tot gunoiul, chiar și cel colectat aproape selectiv ajunge la groapa de la Doba, ce mai vrei?

    • Unu' Răspunde

      Nu te ambala, nu te-am jignit! Nu ai fi primul sau singurul care se mulțumește să comenteze de pe margine dar să-l doară-n cot și să nu reclame! De fapt, este chiar oarecum rușinos să faci reclamații, 99% dintre concetățenii noștri consideră că este mai bine să stai în banca ta, mai ales dacă nu te afectează personal!
      Așa se explică de ce merg lucrurile așa cum merg la noi în oraș, toți bagă capul în nisip, în timp ce în jurul lor apar munți de gunoaie și nesimțire!
      Dacă tot faci poze și reclamații și nu se iau măsuri, postează-le pe rețelele de socializare, poate îi prinde rușinea, dacă autoritățile sunt incompetente!
      La un moment dat, la groapa de lână magazinul sătesc al lui bud (plaza) au început să depoziteze tot felul de resturi de materiale de construcții. Am făcut 3 reclamații, dar abia la a patra, când am trimis și poze, s-au obosit cei de la garda de mediu să-și miște curul până acolo, și într-o săptămână a dispărut tot gunoiul!

  6. Satmarean Răspunde

    In locul unde apar gunoaie de ce nu fac cei din politia locala si mediu panda cateva zile la rand si sigur pica in plasa cineva, si atunci aplucat legea la maxim si dati publicitatii.

  7. Lele Lucreita Răspunde

    Unde a intervenit zgarda de mediu? La care crasma?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.