Ultima actualizare: azi, 09:46
Locale

FOTO. Linie de testare COVID – 19 la Spitalul Judeţean

La Spitalul Județean de Urgență Satu Mare se montează linia de laborator achiziționată de Consiliul Județean Satu Mare și Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, pentru testarea probelor prelevate de la persoanele suspectate de infecție cu coronavirus.

Metoda de testare care va fi folosită la Satu Mare este testarea prin biologie moleculară genetică, prin intermediul aparatului PCR (Polymerase Chain Reaction), cea mai bună tehnologie la ora actuală. PCR nu este un test rapid, în schimb este cel mai precis dintre cele disponibile pe piață în acest moment. Prin intermediul acestui test, analizele sunt grupate în kituri care permit procesarea mai multor analize în același timp. Testul PCR are o durată de 4 ore din momentul introducerii probelor în aparat.

Linia de laborator de testare Covid-19 este compusă din mai multe elemente, iar pentru funcționarea acesteia mai este nevoie de un extractor automat de probe biologice care a fost comandat și va ajunge la Satu Mare în primele zile ale săptămânii viitoare. Acesta are o capacitate de prelucrare a 12 probe într-un ciclu de 4 ore.

Printr-o donație oferită Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, urmează ca în cursul lunii aprilie să ajungă și un al doilea extractor automat de probe biologice, care va crește semnificativ numărul testelor realizate.

Pentru acest laborator de testare cu circuite specifice închise, la Spitalul Județean de Urgență au fost pregătite 4 încăperi în care personalul calificat va realiza aceste teste în condiții de maximă siguranță. De altfel, spitalul sătmărean a obținut de la Institutul Național de Sănătate Publică certificarea de laborator care corespunde criteriilor pentru testarea cazurilor de infecție cu coronavirus.    Primele probe vor fi analizate în cursul săptămânii viitoare și astfel nu va mai fi nevoie ca probele prelevate de la pacienții sătmăreni să fie trimise la Cluj-Napoca, ci vor fi analizate în laboratorul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, într-un interval de timp mult mai scurt.

Testarea persoanelor suspectate de infecția cu coronavirus se va realiza prin respectarea procedurii stabilită de Institutul Național de Sănătate Publică. Prioritizarea testării în ordinea descrescătoare a importanţei este: persoanele simptomatice cu istoric de călătorie internațională, contacții apropiați simptomatici ai cazurilor confirmate, personalul medico-sanitar simptomatic, cazuri de pneumonie fără altă etiologie,  cazuri de SARI fără altă etiologie, persoane instituţionalizate simptomatice, pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare.

Pentru amenajarea acestui laborator, achiziționarea aparaturii și a echipamentelor medicale, Consiliul Județean Satu Mare a utilizat din bugetul propriu suma de 600.000 de lei.

Realizarea laboratorului a fost posibilă prin conlucrarea mai multor instituții de profil sătmărene: Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Județean de Urgență.

12 comentarii

  1. ... Răspunde

    În sfârșit! Prin lupte seculare! După mai bine de o lună. 🙏

  2. Raul Răspunde

    Stai linistit. Nu va functiona. :-))

    • ... Răspunde

      Tot ce se poate. Mai în glumă autoritățile de ce nu cer virusului să completeze și el o declarație? Umblă așa haihui fără acte!

  3. Satmarean Răspunde

    Felicitari. Sa speram sa nu aiba mult de lucru!!!!!

  4. Matrozul Răspunde

    Un lucru bun. De exemplu Spitalul Judetean Bihor nu are asa ceva.

  5. Robert Răspunde

    Felicitari!

  6. Helga Kisz Răspunde

    Asta nu era donatia de la patronul Unicarm??? Intreb pentru un prieten .

  7. Satmarean Răspunde

    Când pot merge pentru a mă testa , unde și cum ???

    • lauren Răspunde

      Maine poti merge la spitalul judetean de urgenta SM si le spui ca te-am trimis eu sa-ti faca testul.
      Tu crezi ca laboratorul de testare covid-19 este centrul de transfuzie sanguina?

    • lauren Răspunde

      Scuze ,eram varza cand ti-am scris..scuze din nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
S-a schimbat ora! Astăzi este cea mai scurtă zi din an: 23 de ore

S-a schimbat ora! Astăzi este cea mai scurtă zi din an: 23 de ore. Trecerea la ora de vară s-a...

Închide