Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Grup de voluntari la PSD Satu Mare! Cumpărături de alimente şi medicamente pentru vârstnici!

Grup de voluntari la PSD Satu Mare! Organizația municipală a creat un grupă de voluntariat care să vină în ajutorul vârstnicilor, cei mai expuşi la infectarea cu coronavirus. 

Mesajul senatorul Gabriel Leş:

“Să le fim recunoscători vârstnicilor și să avem grijă de ei!
În această perioadă dificilă, în care fiecare dintre noi ar trebui să stăm mai mult în casă, este nevoie de umanitate și solidaritate față de semenii noștri.
Cei mai expuși acestei pandemii sunt vârstnicii, iar noi cei mai tineri avem obligația să-i protejăm de o posibilă infectare cu noul Coronavirus – Covid 19.
Împreună cu colegii mei din Organizația Municipală PSD Satu Mare, Ciprian Crăciun și Adrian Micle, am făcut un grup de voluntariat și ne punem la dispoziția vârstnicilor din municipiul Satu Mare pentru a le face cumpărături – alimente și medicamente sau chiar plata facturilor, pentru ca ei să nu mai fie nevoiți să iasă din casă și să nu se expună.
Dimineața între orele 8-13 vom prelua comenzile vârstnicilor care vor dori să-i ajutăm, iar după amiaza le vom livra cumpărăturile. Facem acest lucru voluntar din dorința de aI proteja și a le arăta recunoștința noastră.
Haideți să le arătăm că nu-i abandonăm! Haideți să fim solidari pentru a trece împreună peste această încercare!”

10 comentarii

  1. remy martin Răspunde

    Nu am crezut vreodată că voi spune vreodată așa ceva la adresa PSD, dar, Frumos gest, felicitări!

    • Canyon Răspunde

      Dupa tine, banii sunt dusi de acasa? Sau din caseria partidului? Defapt tot din bani publici.

      • remy martin Răspunde

        Ce bani visezi omule? Nu zice nicăieri că suporta ei cheltuielile. Gestul în sine este lăudabil.

  2. satmarean Răspunde

    TOT RESPECTUL DOMNULE LEȘ! SUNTEȚI PRIMUL ȘI SINGURUL CARE FACE CEVA CONCRET ȘI ÎN SPRIJINUL OAMENILOR! În rest doar vorbe, vorbe, vorbe!

  3. Dragnea Răspunde

    Vai steaua voastră!
    Spălați mâinile, căci creierele v-au fost, sunt si vă vor fi spălate de PSD.
    Sper că observați cum speculează pe tema virusului pentru a câștiga capital electoral.
    Vă meritati soarta, pomanagiilor.

    • #kkt Răspunde

      Mda, bine ca esti tu nespalat pe creier! Defapt esti atat de nespalat pe creier incat iti inoata in cacat toata materia cenusie! Aia putina si cam lipsita de circumvolutiuni! Voi astia basisto-iohannisto-democrati, mai aveti cumva si alta placa pe care s-o bagati?! Ca o tineti langa cu aceleasi texte sablon pe care le-ati memorat si le tot vomati in stil obsesiv compulsiv precum plavanul de la Cotroceni si adunatura aia mizerabila din jurul lui! Numai niste imbecili si cu adevarat spalati pe creier precum voi, latra la nesfarsit aceleasi stupizenii, lipsite de coerenta, imbacsite de ura si impanate de prostie!

      • Gyuri Răspunde

        Măi #kkt-ule, de ce nu sprijiniţi în anonimat ONG-urile şi alte instituţii care să facă treaba asta. Aceste interacţiuni nu ar fi condamnabile dacă nu ar fi şi extrem de interesate. Nu că ceilalţi mi-s mai dragi dar faţă de partidul şi metodele voastre nutresc cea mai sinceră scârbă.

  4. TN Răspunde

    Felicitari PSD Satu Mare pentru initiativa. Pacat ca restul doar latra si se erijeaza in mari democrati, aparatori ai Romaniei si ai cetatenilor sai, dar se izoleaza la Vila Lac 1, cu servitori la dispozitie si whiskey la discretie!

  5. Dragnea Răspunde

    Iar vă închinați la un kil’ de făină si un litru de ulei. La besearecă ați fo’ sā pupați icoane, in grupuri de câte o mie. Că este igienic. Nu-i așa?
    Vă vindeți viața pe falsitate la fel ca Iuda.
    Vă pleacă copiii, nepoții, vecinii.
    Au plecat sufletele din voi, pomanagii fără viitor, ce sunteți.
    Acești pesedei v-au phootoot viețile 30 de ani si var phoote toate femeile din viața voastră .
    Voi vă închinați la o pomană, iar ei umblă in pantofi mai scumpi ca si garsonierele voastre.
    Au averi de parcă ar lucra de 700 de ani,fara sa cheltuie un șfanț.
    Vă mint și vă amagesc zi de zi.
    Vă dezbină tot mai mult pe zi ce trece. Că da. Este mai ușor să manipulezi un popor dezbinat.
    Dezbinat de proprii conducători.
    Dar conducerea poporului, reflectă imaginea cetățeanului.
    Vai de voi.

  6. Dragnea Răspunde

    Vă salut cu un sincer: “Vai de voi!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.