Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Magyar Lorand: „Cine și când își poate lucra terenul?”

Magyar Lorand: „Cine și când își poate lucra terenul?”. Reglemetările aduse de către autorități privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 influențează în mare măsură activitatea fermirilor, însă aceștia au semnalat nelămuriri cu privire la intervalul de timp și condițiile în care se pot deplasa pe terenurile agricole pentru a efectua muncile agricole de sezon.

Muncile agricole trebuie efectuate și pe perioada epidemiei, trebuie finalizate activitățile de sezon cu atât mai mult, cu cât, în următoarea perioadă de timp, va fi mare cerere pentru produsele agricole.

„În Ordonanța Militară nr.3 din 24 martie 2020 sunt stabilite o serie de restricții cu privire la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, printre care se află și punctul care permite circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani în afara locuinţei/gospodăriei, doar în intervalul orar 11.00-13.00, strict pentru efectuarea unor sarcini necesare. În ce privește activitățile agricole, ordonanța este mai permisivă. În cazul în care fermierul trebuie să își părăsească domicililul în vederea efectuării muncii agricole, nu există restricție de vârstă și de interval de timp. Important de știut este însă, că persoana în cauză trebuie să aibă asupra ei o declarație pe proprie răspundere completată integral și buletinul/cardul de identitate, aceste documente putând fi cerute în cazul unui control.  În cazul în care persoana controlată nu dispune de aceste acte, riscă o amentă de la 100 la 5 000 de lei. Firește, scopul nu este amendarea a cât mai mulți cetățeni, ci are mai degrabă o funcție de intimidare, deoarece este greu de conștientizat în oameni importanța majoră a prevenirii răspândirii coronavirusului, respectiv a faptului de a nu părărsi domiciliul decât în cazuri de urgență.” – a declarat deputatul sătmărean Magyar Lóránd.

Specialistul în dezvoltare rurală primește multe întrebări legate de activitatea agricolă în afara gospodăriei a persoanelor vârstnice.

 „La început, sătmărenii nu au conștientizat gravitatea situației produse de epidemie. Din păcate au fost mulți cetățeni care s-au întors în țară tocmai din zonele afectate de epidemie și care nu au prezentat suficientă responsabilitate de a urma acele recomandări care, până azi, au devenit obligatorii. După părerea mea, starea de urgență a îmbunătățit situația, într-adevăr sunt mai puțini oameni pe străzi, dar trebuie să înțelegem un lucru: aceste restricții sunt singura modalitate de a stopa epidemia care, prezintă un pericol imens, în special oamenilor vârstnici, însă, pe plan mondial, sunt înregistrate numeroase cazuri în rândul populației tinere și de vârstă mijlocie cu simptome grave de pneumonie”, a adăugat deputatul sătmărean.

Magyar Lóránd îndeamnă populația de a se informa cu privire la ordonanțele legate de epidemia COVID-19 din surse oficiale, pagina Facebook a reprezentanților, respectiv din sursele presei locale și naționale.

3 comentarii

  1. Lóri Răspunde

    Tot Magyar spune că:
    “Prima dată să moară cei cu pensii nespeciale, ca nici așa nu nii permitem.”

  2. Cineva Răspunde

    Adică dacă țăranul duce o caruta de gunoi sa stea cu hârtia si buletinul la mâna, poate ii mai cade și în căruță și apoi o poate arăta autorităților!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.