Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Primăria a finalizat licitația! O companie austriacă va construi al treilea pod din Satu Mare

Primăria Municipiului Satu Mare a finalizat procedura de achiziție pentru construcția Pod peste râul Someș – amplasament str. Ștrandului. Licitația a fost câștigată de compania austriacă Strabag, urmând să fie semnat și contractul în data de 2 aprilie 2020.Valoarea contractului este de 141.643.292,84 lei fără TVA.

Firma câștigătoare este compania austriacă Strabag, cu peste 70.000 de angajați și o cifră de afaceri de 15 miliarde de euro.

Am reușit cu mari eforturi să finalizăm achiziția pentru construcția Podului peste râul Someș- amplasament zona Ștrandului. Este o mare realizare pentru municipiul Satu Mare, este un nou pas înainte pe care l-am făcut în realizarea acestei investiții atât de importante. Au fost mai mulți pași pe care i-am parcurs în ultimii 3 ani. Am reușit să semnăm contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene, apoi am licitat și realizat proiectul tehnic. Apoi, am scos la licitație construcția podului, iar acum avem un constructor serios cu o mare experiență în acest domeniu”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Primăria a parcurs în ultimii 3 ani pașii concreți pentru realizarea acestei investiții:

  • la sfârșitul anului 2016 a fost licitat proiectul tehnic, care a fost finalizat în 2018 de către compania NV Construct Cluj
  • decembrie 2017 a fost semnat contractul de co-finantare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pe PNDL2
  • în 2017 au fost realizate și plătite exproprierile
  • în 2019 a fost lansată licitația pentru execuție, care a fost adjudecată de compania Strabag

Podul prevăzut peste râul Someş face legătura între Bd. Independenţei, cartier Gelu de pe malul stâng şi Bd. Henri Coandă de pe malul drept, şi se suprapune peste str. Ştrandului.

Podul amplasat în continuarea străzii Ştrandului va prelua o parte importantă din traficul ce se desfăşoară între zona de nord şi zona de sud a municipiului Satu Mare, reducând considerabil traficul actual de pe podul Decebal. Noul pod oferă şi posibilitatea preluării traseului drumului european E 81 care în prezent se desfăşoară pe podul Decebal.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

11 comentarii

  1. Marin Răspunde

    Câte miliarde? Poate zece, niște….., vom avea pod când cifra de afaceri va fi de 15,niciodată!

  2. Satmarean Răspunde

    Măi, cei mai serioși sunt cei de la Astaldi !!!

  3. Nimeni Răspunde

    Nu stiu de ce, dar am o senzatie ca virusul Corona va infecta si constructia acestui pod.

  4. Ionica Răspunde

    Peste 50 de ani lumina :))))

  5. y Răspunde

    Și începe povestea “Neverending story” episodul cu podul “Fata Morgana” care va fi gata în vreo 10 ani. Vedeți că am fost optimist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.