Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Sătmăreni sancționați pentru nerespectarea măsurii de izolare. Amenzi de zeci de mii de lei

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, echipajele mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat verificări pentru respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgență. În baza prevederilor Ordonanței Militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, 7 persoane au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare totală de 30.100 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni care au vizat verificarea a 167 de agenți economici, de pe raza județului Satu Mare, a căror activitate a fost suspendată în această perioadă, fără a fi identificate nereguli, aceștia înțelegând gravitatea situației și astfel conformându-se.

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, în echipajele mixte cu jandarmi și polițiști locali, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și a societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Satu Mare cu persoane care revin din afara granițelor României sau transportă echipamente medicale.

Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute în Ordonanțele Militare atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanța de Urgență a Guvernului Nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage răspunderea contravențională sau penală, iar necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

Un comentariu

  1. Satmarean Răspunde

    Amendati si in carantina direct, iar daca se dovedeste ca au imbolnavit si pe altii dosar penal. Nici- o exceptie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.